Formațiunile instituțiilor de forță, participante la parada militară cu prilejul aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, vor desfășura vineri, 20 august, începând cu ora 23:00, primul antrenament comun de noapte.
Potrivit informațiilor, antrenamentul va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale.
În context, în legătură cu desfășurarea antrenamentelor, astăzi, în intervalul orelor 22:00-01:00, accesul transportului pe tronsonul bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul străzilor Mihai Viteazul – Vasile Alecsandri, va fi restricționat.