În romanul clasic publicat de Jules Verne în 1864, ”O călătorie spre centrul Pământului”, aventurierii dornici să exploreze interiorul planetei coboară printr-un vulcan islandez într-o lume subterană vastă, populată de creaturi preistorice. Adevăratul centru al Pământului nu se compară cu această reprezentare fantezistă, iar în anumite privinţe realitatea este chiar mai dramatică, transmite marţi Reuters, scrie agerpres.ro.

Oamenii de ştiinţă au anunţat marţi că un studiu intensiv asupra interiorului Pământului, bazat pe comportamentul undelor seismice în timpul cutremurelor de mare intensitate, a confirmat existenţa unei structuri distincte în interiorul nucleului planetei noastre – o minge solidă extrem de fierbinte din fier şi nichel cu diametrul de aproximativ 1.350 de kilometri.

Diametrul Pământului este de aproximativ 12.750 de kilometri. Structura internă a planetei noastre alte alcătuită din patru straturi: o crustă de rocă la exterior, apoi o manta de rocă, un miez exterior din magmă şi un miez interior solid. Acest miez interior metalic, cu diametrul de aproximativ 2.440 de kilometri, a fost descoperit în anii 1930, tot pe baza undelor seismice care traversează Pământul.

Oamenii de ştiinţă au avansat în 2002 ideea că în interiorul acestui miez s-ar afla o secţiune interioară separată de restul, o structură asemănătoare cu o păpuşă Matrioşka. Echipamentele de monitorizare seismică din ce în ce mai sofisticate au confirmat acest fapt.

Cutremurele declanşează unde seismice ce străbat planeta şi pot dezvălui contururile structurii sale interioare după forma schimbătoare a undelor. Până în prezent, oamenii de ştiinţă au reuşit să detecteze undele care s-au propagat de maximum două ori dintr-o parte a Pământului în cealaltă şi înapoi. În cadrul noului studiu au fost analizate unde de la 200 de seisme cu magnitudini peste 6 care au ricoşat ca nişte mingi de ping-pong de până la cinci ori în interiorul planetei.

„Este posibil să cunoaştem mai multe despre suprafaţa altor corpuri cereşti îndepărtate decât despre interiorul profund al planetei noastre”, a declarat seismologul Thanh-Son Pham de la Universitatea Naţională Australiană din Canberra, autorul principal al studiului publicat în jurnalul ştiinţific Nature Communications.

„Am analizat date digitale referitoare la mişcările telurice, cunoscute sub numele de seismograme, de la cutremure mari din ultimul deceniu. Studiul nostru devine posibil datorită extinderii fără precedent a reţelelor seismice globale”, a adăugat Pham.

Învelişul exterior al nucleului interior şi recent confirmata sa sferă interioară sunt suficient de fierbinţi pentru a fi topite, însă îşi menţin starea solidă, de aliaj solid fier-nichel, sub imensa presiune din centrul Pământului.

„Îmi place să mă gândesc la nucleul interior ca la o planetă din interiorul unei planete. Într-adevăr, este o minge solidă, cu dimensiunea aproximativă cu cea a lui Pluto şi ceva mai mică decât Luna”, a declarat Hrvoje Tkalcic, geofizician la Universitatea Naţională Australiană şi coautor al studiului.

„Dacă am fi cumva capabili să demontăm Pământul îndepărtându-i mantaua şi miezul exterior lichid, miezul interior ar apărea strălucind ca o stea. Temperatura sa este estimată la aproximativ 5.500-6.000 grade Celsius, similară cu temperatura de la suprafaţa Soarelui”, a precizat Tkalcic.

Tranziţia din partea exterioară a miezului către sfera interioară pare a fi mai degrabă treptată decât bruscă, a notat Pham. Cercetătorii au reuşit să diferenţieze cele două regiuni deoarece undele seismice au acţionat diferit între ele. „Acest lucru ar putea fi cauzat de diferite aranjamente ale atomilor de fier la temperaturi şi presiuni ridicate sau de alinierea preferată a cristalelor în creştere”, a spus Pham.

Miezul interior creşte încet în dimensiune în detrimentul miezului exterior prin solidificarea materialelor topite în timp ce Pământul se răceşte treptat – aşa cum a făcut-o de la apariţia sa, în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani.

„Căldura latentă eliberată în timpul solidificării miezului interior al Pământului determină convecţia la nivelul miezului exterior lichid, generând câmpul geomagnetic al Pământului”, a declarat Pham. „Viaţa pe Pământ este protejată de razele cosmice dăunătoare şi nu ar fi posibilă fără un astfel de câmp magnetic”, a adăugat cercetătorul.