Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

Ministerul Apărării: Geniștii sunt pregătiți să intervină la Briceni

16 Feb. 2023, 15:24
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Feb. 2023, 15:24 // Actualitate //  Realitatea.md

Ministerul Apărării anunță că, urmare a depistării resturilor unei rachete, provenite din atacurile aeriene ale Rusiei împotriva Ucrainei, geniștii sunt pregătiți să intervină în zonă.

„Cu referire la descoperirea de către o patrulă a Poliției de Frontieră, în zona localității Larga, raionul Briceni, a unor fragmente de rachetă, Ministerul Apărării informează că o grupă de geniști din cadrul Batalionului de Geniu „Codru” este pregătită să intervină în zonă, la solicitare, pentru a cerceta terenul”.

Responsabilii spun că ulterior vor reveni cu detalii despre caz.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

FOTO ULTIMA ORĂ! Resturile unei rachete au fost găsite în raionul Briceni

Realitatea Live

25 Aug. 2026, 13:39
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
25 Aug. 2026, 13:39 // Societate //  Vlada Ciorici

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a transmis o Adresare-Apel oficială, însoțită de o analiză juridică extinsă, autorităților, prin care denunță modul în care se desfășoară „amalgamarea normativă” a unităților administrativ-teritoriale.

Demersul vine în urma a zeci de sesizări primite de la primării membre ale CALM, care reclamă că au primit notificări unilaterale prin care li se impune includerea în anumite „clustere”, fără consultare, cu doar câteva zile la dispoziție pentru răspuns. CALM consideră termenul imposibil de respectat, întrucât legislația în vigoare prevede câteva etape ,convocarea consiliului local, consultare publică, avizare, care necesită mult mai mult timp.

Potrivit organizației, procesul afectează deopotrivă localitățile care au parcurs deja, cu bună-credință, etapa amalgamării voluntare potrivit Legii nr. 225/2023, dar și primăriile de sine stătătoare, care dispun de populație, bază fiscală și capacitate administrativă proprie. În ambele cazuri, localitățile primesc unități administrativ-teritoriale alipite fără oameni, fără bani și fără instituții, iar responsabilitatea rămâne integral pe umerii primăriilor existente.

„Primăriile au fost puse în fața unei alegeri care nu este o alegere: ori te amalgamezi «voluntar» și primești finanțare, ori ești amalgamat oricum și nu primești nimic. Condiționarea banilor publici de conformare contravine direct articolului 9 din Carta Europeană a Autonomiei Locale”, a precizat Viorel Furdui, director executiv al CALM.

Guvernul a reacționat ulterior, susținând că a comunicat transparent și consecvent despre etapele reformei administrației publice locale, atât despre amalgamarea voluntară, cât și despre etapa normativă, iar primarii și aleșii locali au fost informați și consultați pe tot parcursul procesului.

„Prin urmare, pregătirea opțiunilor de reorganizare, prezentarea acestora autorităților locale și desfășurarea consultărilor nu înseamnă că Guvernul decide reorganizarea teritoriului. Decizia juridică finală aparține Parlamentului și va produce efecte numai prin adoptarea legii organice corespunzătoare. Formula juridică poate fi rezumată clar: Guvernul analizează, fundamentează, consultă și propune, iar Parlamentul decide și legiferează”, precizează purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!