Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Ministerul Educației reacționează în cazul lui Jeff Monson care ar urma să lupte la Chișinău

04 Nov. 2025, 10:01
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
04 Nov. 2025, 10:01 // Sport //  Realitatea.md

Un deputat rus, pe numele său Jeff Monson, un susținător al războiului din Ucraina, urmează să lupte la Chișinău, într-un turneu organizat de asociația FEA. Acesta îl va întâlni în ring pe Ion Șoltoianu, sportiv condamnat anterior pentru omor, transmite TVR Moldova.

Ministerul Educației și-a exprimat îngrijorarea față de participarea acestuia la competiție și a cerut verificarea legalității evenimentului. Jeff Monson, american cu cetățenie rusă și deputat în Republica Başchiria, susține public invazia Rusiei în Ucraina.

El are tatuată litera „Z”, simbol al trupelor rusești implicate în război. Confruntarea cu Ion Șoltoianu ar urma să aibă loc la sfârșitul lunii noiembrie, la Chișinău. După reacțiile apărute în spaţiul public, organizatorii FEA au declarat că au informat autoritățile despre eveniment și că accesul sportivilor străini se va face conform legii.

În replică, Ministerul Educației afirmă că sportul trebuie să rămână un spațiu al integrității și al respectului față de lege și societate şi a cerut organelor de drept să verifice legalitate și conformitatea evenimentului cu regulamentele sportive.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!