Curs valutar
  • EUR
    20.1669
    0.1572%
  • USD
    17.6678
    0.6186%
  • RUB
    0.2096
    0.4294%
  • RON
    3.8213
    -0.055%
  • UAH
    0.3937
    0.4572%

Toate știrile

24 septembrie 2026

Ministerul Sănătății anchetează moartea tinerei operată la stomac în Repromed. Declarațiile chirurgului Hotineanu

21 Iul. 2024, 21:28
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
21 Iul. 2024, 21:28 // Societate //  Elena Putregai

Valentina Lazari, o tânără de 29 de ani, a murit, la două luni distanță de la o intervenție la stomac, care ar fi ajutat-o să scape de kilogramele în plus. Familia acesteia a distribuit o postare prin care îl învinuiesc pe chirurgul Adrian Hotineanu de la Spitalul privat „Repromed”. Chirurgul susține că starea de sănătate a femeii s-ar fi înrăutățit din cauza unei intoxicații exogene. Motivul exact însă urmează a fi stabilit de expertiza medico-legală care a fost dispusă. Precizările au fost făcute pentru TV8.

Fratele Valentinei, Alexandru, a scris că operația bariatrică pe care o făcuse pe 14 mai la „Repromed” i-ar fi adus sfârșitul. De la o ființă sănătoasă și puternică, a ajuns să piardă nu doar greutatea, dar în totalitate vederea, până s-a ajuns la comă. Pe 16 iulie, Valentina a decedat, iar rudele acum încearcă să afle cu adevărat ce s-a întâmplat.

Într-o postare pe Facebook, acesta a atașat bonuri de plată pentru intervenția care ar fi costat 96.000 de lei.

Familia mai este nemulțumită că i s-a refuzat de către conducerea „Repromed” transferul Valentinei la un spital de stat.

„Noi nu știm cum ea s-a intoxicat. Ea a fost la piscină, așa cum țin minte. Așa cum au analizat-o medicii la primire, ea a fost la piscină, după care au găsit-o inconștientă. Asta trebuie de întrebat rudele cum s-a întâmplat. Ceea ce țin minte este că ea a fost la piscină și a fost găsită de maică-sa în stare foarte grav. Omul nu se duce la piscină când îi este rău. Și atunci ea a fost intoxicată. Pierderea vederii sau confuzia mentală nu se întâmplă de la nicio operație peste două luni. Cea mai importantă este expertiza medico-legală pe care noi am cerut-o. Există și partea clinică, noi presupunem că este o intoxicație. Presupunem cu factori exogeni, dar noi nu știm… deja expertiza medico-legală”, a declarat Adrian Hotineanu.

Cât ține de transferul Valentinei la un spital de stat, Hotineanu a explicat pentru sursa citată că medicii de la „Repromed” singuri au propus transferul la Spitalul Republican „Timofei Moșneaga”.

Fratele Valentinei a confirmat că tânăra a fost la bazin, în perioada 20-23 iunie, doar că nu consumase nimic și nici nu se scăldase.

„În video ne-a arătat șeful de la bazin că ea nici nu a intrat în bazin, ea stătea cu picioarele în apă și sticla de apă în mână”, a spus Alexandru.

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a anunțat că a fost dispusă o anchetă, iar cazul este „sub control strict”. „Petiția a fost depusă de familie încă la transferul Valentinei în secția ATI a SCR”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
24 Sept. 2026, 14:34
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
24 Sept. 2026, 14:34 // Societate //  Valentina Buza

Trei arbori de salcâm au fost tăiați ilegal într-o pădure gestionată de administrația publică locală din comuna Arionești, raionul Dondușeni, anunță inspectorii de mediu. Materialele privind cazul au fost transmise Primăriei, care urmează să identifice persoanele vinovate și să întreprindă măsurile necesare.

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, arborii, de specia salcâm, aveau diametre cuprinse între 35 și 70 de centimetri. Volumul masei lemnoase recoltate ilegal este de 3,75 metri cubi, iar prejudiciul cauzat mediului a fost estimat la 4.330 de lei.

Cioatele arborilor au fost evaluate și marcate cu amprenta Inspectoratului pentru Protecția Mediului Dondușeni. Materialele acumulate au fost transmise Primăriei comunei Arionești, care urmează să întreprindă măsurile necesare pentru identificarea persoanelor vinovate și atragerea acestora la răspundere.

În cadrul acelorași razii, inspectorii au depistat și două cazuri de încălcare a modului stabilit de recoltare a masei lemnoase uscate. Persoanele responsabile au fost sancționate contravențional.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Inspectoratul pentru Protecția Mediului anunță că va continua controalele în fondul forestier pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale.