Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Ministra Justiției, despre activitatea Veronicăi Dragalin la Procuratura Anticorupție: Nu pot să dau o notă

31 Mai 2024, 21:14
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
31 Mai 2024, 21:14 // Actualitate //  Ursu Ana

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a refuzat să dea o notă activității șefei procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin. Totuși, ministra Justiției a precizat că nu poate nega că pe timpul mandatului acestea au fost înregistrate și unele rezultate.

„Am fi dorit ca să avem mai multe rezultate, dar noi nu putem nega și faptul că au fost și sunt anumite rezultate. În primul rând, chiar raportul de activitate pe anul trecut al Procuraturii Anticorupție arată comparativ cu anii precedenți anumite rezultate ce țin de investigarea mai multor cazuri de rezonanță, cazuri de corupție înaltă. La fel, urmare a mai multor modificări și proiecte importante promovate și de Ministerul Justiției s-a permis ca acele dosare care erau „marinate” să spunem așa, a permis organului penal ca în privința fugarilor să fie transmise dosarele în judecată și astfel să poată fi examinată în absența lor. Avem și dosare care s-au terminat cu sentințe. Este vorba de dosarul Șor, dosarul judecătorului de pe cauza Landromat, care a fost condamnat”, a declarat Veronica Mihailov-Moraru.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Nu pot să dau note. Dar nu putem să spunem că nu sunt rezultate. Vedem că sunt depuse și eforturi”, a punctat ministra Justiției.

Olesea Stamate: Nu sunt supărată pe Veronica Dragalin. Avântul ei chiar îmi pare simpatic

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!