Nicolae Ionel Ciucă, ministrul Apărării Naționale al României i-a adresat un mesaj de felicitare noului ministru al Apărării, Anatolie Nosatîi, cu ocazia învestirii acestuia în funcție, în cadrul Guvernului Gavrilița.
„Îl felicit pe domnul Anatolie Nosatîi pentru învestirea în funcția de ministru al apărării al Republicii Moldova. Domnia-sa are o frumoasă carieră militară, la comanda unor importante unități ale Armatei Naționale, dar și în structuri militare multinaționale. Am convingerea că experiența bogată pe care a acumulat-o va fi benefică în procesul de transformare a Armatei Republicii Moldova într-o instituție modernă, capabilă să răspundă amenințărilor din mediul de securitate actual. Armata Națională este una din instituțiile reper ale Republicii Moldova, care se apropie tot mai mult de modelele armatelor occidentale. Militarii săi sunt buni profesioniști, care se perfecționează permanent prin programe intense de instruire și pregătire de specialitate efectuate în instituții militare din țări membre ale NATO, precum și prin participarea la exerciții complexe ale Alianței și la misiuni în teatrele de operații”, se arată în mesajul lui Ciucă.
Ministrul român al Apărării Naționale dă asigurări că vor continua să sprijine procesele de modernizare ale capacităților de apărare ale Armatei Naționale a Republicii Moldova și vor intensifica cooperarea bilaterală în domeniul apărării.

