Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Ministrul Apărării: Războiul din Ucraina ne arată necesitatea implementării IT și a armelor noi

03 Sept. 2024, 19:36
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Elena Putregai
03 Sept. 2024, 19:36 // Sci-tech //  Elena Putregai

Radarele de avertizare timpurie de care dispune Armata Națională trebuie încadrate într-un sistem complex de reacționare și există un plan bine structurat pentru atingerea acestui obiectiv, a declarat ministrul Apărării Anatolie Nosatîi într-un interviu pentru Moldova 1. Supravegherea și apărarea spațiului aerian s-a îmbunătățit, în ultimii ani, fiind alocați bani atât de la buget, cât și de la parteneri externi, a mai precizat ministrul.

O armată modernă presupune dotare cu echipamente, ce permit militarilor să îndeplinească întreaga gamă de acțiuni de luptă. Lecțiile învățate, inclusiv din războiul din Ucraina, arată necesitatea implementării tehnologiilor informaționale și a armelor noi, precum dronele și altele de care avem nevoie și noi, a declarat Anatolie Nosatîi.

Totodată, oficialul a precizat că, în prezent, nu există un pericol iminent cu caracter militar la securitatea națională a țării noastre și că autoritățile depun eforturi considerabile pentru a investi în armata națională.

„Arhitectura din apărare include mai multe domenii, inclusiv apărarea antiaeriană, care în ultima perioadă a devenit de o importanță majoră având în vedere violarea de mai multe ori a spațiului aerian și pericolele ce vin din această direcție. Într-adevăr, am reușit cu alocările bugetare să îmbunătățim situația la supravegherea spațiului aerian. Cu ajutorul partenerilor și programelor de asistență internațională suntem în proces de implementare mai multor proiecte la supravegherea, precum și apărarea spațiului aerian. Dar, cum am menționat de mai multe ori, sunt niște proiecte complexe, costisitoare, care necesită timp și multe resurse. Și aici mă refer nu doar la resurse financiare, dar și resurse umane. Personalul trebuie să fie instruit și calificat pentru operarea acestor sisteme”.

Potrivit ministrului, Republica Moldova are nevoie de o armată modernă, profesionistă, capabilă să-și îndeplinească misiunea în interesul cetățenilor și al statului, a mai spus ministru.

„Ne vom concentra la consolidarea capacității operaționale, ceea ce presupune desfășurarea instruirii calitative, desfășurarea antrenării personalului atât pe teritoriul național așa și peste hotare împreună cu partenerii. Modernizarea și transformarea armatei va continua să rămână o prioritate pentru a atinge acel grad necesar de dotare cu echipamente și tehnică militară, ceea ce contribuie inclusiv la interesul tinerilor și tinerelor pentru a veni în armată. Și nu în ultimul rând, grija față de militari va constitui o prioritate prin identificarea noilor proiecte de asistență socială și îmbunătățirea condițiilor de activitate, cazare de care au nevoie”.

De ziua Armatei Naționale, președinta Maia Sandu, care este și comandantul suprem al forțelor armate, le-a transmis militarilor că este în interesul tuturor cetățenilor ca țara să aibă o armată modernă și bine pregătită pentru misiunea sa de bază – protejarea păcii în Republica Moldova, suveranității și integrității teritoriale. De asemenea, șefa statului a semnat decrete privind conferirea de distincții de stat unor militari și angajați civili ai Ministerului Apărării și Armatei Naționale. Pentru a marca cei 33 de ani de la crearea Armatei Naționale, Ministerul Apărării a pregătit un program de activități pe care îl va desfășura sâmbătă, 7 septembrie, atât în Capitală, cât și în țară, pentru participanții de toate vârstele. În aceeași zi, acțiuni similare vor fi inițiate în nordul și în sudul țării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
28 Oct. 2026, 21:08
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 21:08 // Slider //  Ana Panaguța

Președinta Maia Sandu a convocat pentru zilele următoare o ședință a Consiliului Național de Securitate, în cadrul căreia va fi evaluat atacul cibernetic de amploare care vizează Republica Moldova și vor fi analizate măsurile de răspuns. Anunțul a fost făcut în contextul participării șefei statului la o reuniune internațională dedicată controlului celor mai avansate modele de inteligență artificială.

La discuțiile desfășurate online au participat peste 30 de șefi de stat și de guvern, precum și miniștri de resort. Unul dintre subiectele abordate a fost riscul ca dezvoltarea rapidă a inteligenței artificiale să fie folosită pentru atacuri cibernetice și alte acțiuni care amenință securitatea națională și internațională.

Maia Sandu a evidențiat necesitatea cooperării dintre state pentru ca acestea să aibă acces la instrumente și expertiză în domeniul apărării cibernetice. Potrivit informațiilor prezentate de Președinție, atacul cibernetic cu care se confruntă în prezent Republica Moldova ar putea fi facilitat de inteligența artificială.

Reuniunea a fost convocată de președintele Finlandei, Alexander Stubb, și de premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre. Cei doi au lansat, în septembrie, în marja Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, un apel internațional pentru controlul modelelor avansate de inteligență artificială.

Inițiativa prevede ca aceste sisteme să fie testate înainte de lansare, evaluate independent și menținute sub supraveghere umană. De asemenea, statele sunt îndemnate să stabilească standarde comune de siguranță și principii de guvernanță, care să poată fi aplicate de companiile ce dezvoltă astfel de tehnologii.

Republica Moldova s-a numărat printre primii semnatari ai apelului, susținut până în prezent de peste 30 de state și de Comisia Europeană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona