Curs valutar
  • EUR
    20.1053
    0.0269%
  • USD
    17.9224
    0.3911%
  • RUB
    0.2169
    1.9825%
  • RON
    3.7755
    0.2278%
  • UAH
    0.3980
    0%

Toate știrile

20 octombrie 2026

Ministrul Culturii, la Țipova și Saharna: Au fost discutate proiecte pentru valorificarea patrimoniului

17 Sept. 2026, 19:37
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
17 Sept. 2026, 19:37 // Societate //  Cătălina Boico

Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, a efectuat o vizită în raionul Rezina, unde a discutat despre obiectivele de patrimoniu din Țipova și Saharna, precum și despre proiectele de conservare, amenajare și valorificare a zonei.

La Țipova, ministrul a examinat lucrările realizate pentru îmbunătățirea și amenajarea căilor de acces către Mănăstirea Rupestră, proiect aflat în etapa finală de implementare. În cadrul vizitei au fost abordate aspecte privind siguranța traseelor, semnalizarea obiectivului și soluțiile pentru o mai bună promovare a patrimoniului cultural și natural al zonei în rândul vizitatorilor.

Totodată, a fost discutată perspectiva dezvoltării unui muzeu de etnografie și istorie în satul Țipova, în cooperare cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală și autoritățile locale.

„Mănăstirea Rupestră din Țipova se numără printre cele patru obiective de patrimoniu de pe ambele maluri ale Nistrului selectate în 2024 pentru lucrări de restaurare și conservare în cadrul Programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat cu sprijinul Uniunii Europene și PNUD Moldova. Proiectul ,,Amenajarea scărilor de acces spre Mănăstirea rupestră din cadrul Complexului muzeal Rezervația Peisagistică „Ţipova-Saharna” a intrat în etapa de implementare. Inițiativa contribuie la protejarea și promovarea patrimoniului cultural al Complexului Muzeal „Ţipova-Saharna”, secție a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală. Astfel, datorită acestui proiect, vizitatorii vor avea acces mai sigur la monumentele istorice și naturale din zonă.

Unul dintre principiile care au stat la baza intervenției a fost păstrarea autenticității monumentului și respectarea urmelor istorice existente. Scările originale, construite de călugări la începutul secolului al XIX-lea, erau realizate din piatră spartă și reprezintă o mărturie valoroasă a ingeniozității și efortului depus de comunitatea mănăstirii pentru amenajarea accesului între biserica de pe platou și bisericile rupestre.

Din cauza dificultății de a identifica și procura piatră cu caracteristici similare celei utilizate inițial, restaurarea integrală a scărilor din același material nu a fost posibilă. În acest context, s-a optat pentru o soluție temporară, care îmbină necesitatea conservării patrimoniului cu asigurarea unui acces sigur pentru vizitatori. Secțiunile scărilor sunt realizate din lemn masiv de stejar. Montarea lor permite, totodată, conservarea și punerea în valoare a porțiunilor autentice ale vechilor scări din piatră, care vor putea fi observate de vizitatori, ca mărturii ale modului în care era amenajat accesul către mănăstirea rupestră acum două secole”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Culturii.

De asemenea, Dan Suruceanu a vizitat Mănăstirea „Sfânta Treime” din Saharna, unul dintre cele mai cunoscute centre de pelerinaj din Republica Moldova și un obiectiv important pentru turismul cultural-religios.

Pornind de la potențialul celor două zone, ministrul a discutat despre promovarea comună a obiectivelor din Saharna și Țipova, precum și despre posibilitatea dezvoltării unui traseu cultural-turistic care să le conecteze. O astfel de abordare ar permite o valorificare mai bună a patrimoniului cultural și natural și le-ar oferi vizitatorilor un parcurs mai clar și mai bine organizat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
19 Oct. 2026, 23:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
19 Oct. 2026, 23:02 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul Vasile Tofan a declarat că proiectul bugetului de stat pentru anul 2027 a fost întors pentru revizuire, deoarece autoritățile consideră că unele cheltuieli trebuie reduse mai mult. Guvernul își propune să diminueze deficitul bugetar, care a depășit 5% din PIB, prin economii în ministere și agenții. Declarațiile a fost făcute în cadrul emsiunii „На грани” la Exclusiv TV.

„Trebuie să trăim în limita mijloacelor pe care le avem. Atunci când deficitul bugetar a depășit deja 5% din PIB, consider că am ajuns să cheltuim peste posibilitățile noastre”, a declarat premierul.

Potrivit lui Tofan, ministerele și agențiile au primit încă din septembrie sarcini concrete privind reducerea cheltuielilor și a personalului. Unele instituții ar putea fi comasate pentru a diminua costurile administrative.

„Dacă avem, de exemplu, patru agenții care se ocupă de aceeași activitate, poate ar trebui să le comasăm într-una singură. Astfel, am avea un singur contabil, un singur jurist și un singur specialist în resurse umane, în loc de câte patru”, a explicat șeful Executivului.

Premierul a recunoscut că aceste măsuri ar putea întâmpina rezistență, dar a afirmat că este hotărât să ducă procesul până la capăt. El a dat drept exemplu reforma administrativ-teritorială, prin care structura actuală de 32 de raioane ar urma să fie înlocuită cu trei regiuni, ceea ce ar permite, în opinia sa, reducerea cheltuielilor administrative.

Tofan a precizat că Guvernul trebuie să facă economii și pentru a putea acoperi alte obligații bugetare, inclusiv acordarea compensațiilor și majorarea salariilor.

În același timp, autoritățile își propun să reducă din costurile de deservire a datoriei publice, prin transferarea unei părți din datoria internă în datorie în valută, care, potrivit premierului, este mai ieftin de finanțat.

Deocamdată, șeful Executivului nu a prezentat cifrele finale ale bugetului pentru 2027, menționând că documentul nu este definitivat. Potrivit legislației, proiectul bugetului de stat trebuia prezentat Parlamentului până la 15 octombrie.