Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Misterul amenzii postmortem: Poliția deschide anchetă de serviciu după cazul Ludmilei Vartic

16 Apr. 2026, 13:56
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
16 Apr. 2026, 13:56 // Societate //  Vlada Ciorici

Inspectoratul General al Poliției a pornit o anchetă de serviciu după ce a fost informat de Inspectoratul de Poliție Rîșcani că, la 3 martie 2026, pe numele Ludmilei Vartic a fost emisă o amendă pentru neacordarea priorității în trafic, deși femeia era deja decedată. Procuratura a fost sesizată pentru examinare sub aspectul Codului Penal, iar IGP precizează că asemenea abateri disciplinare nu sunt tolerate.

Potrivit Dianei Fetco, șefa Secției Comunicare și Protocol din cadrul IGP, circumstanțele în care a fost emisă amenda urmează să fie stabilite în cadrul cauzei penale. Autoritățile nu exclud că în mașină se mai putea afla o altă persoană la momentul incidentului, însă un lucru este cert, Ludmila Vartic nu se afla în vehicul, deoarece decesul acesteia survenise deja.

„Inspectoratul General al Poliției cunoaște despre acest caz, imediat sesizându-se și demarând o anchetă de serviciu. Precizăm că asemenea abateri disciplinare nu sunt tolerate, în acest sens fiind sesizată și Procuratura, pentru examinare prin prisma Codului penal. Ne-am sesizat imediat ce am fost informați de Inspectoratul de poliție Rîșcani din capitala, după ce au fost ridicate cazierele contravenționale și a fost depistat acest fapt. Dacă mai era sau nu cineva în mașină se va stabili în cadrul cauzei penale, dar femeia cu siguranță nu era în mijlocul de transport, pentru că deja survenise decesul”, explică Fetco.

Potrivit avocatei familiei, a fost depusă o plângere la Centrul Național Anticorupție (CNA) privind un posibil abuz de putere și fals:

„Am constatat că, în ziua decesului, bănuitul a fost oprit de poliție și a cerut ca amenda să fie întocmită pe numele soției sale, Ludmila Vartic. Ce a făcut, de fapt, poliția? A întocmit, într-adevăr, procesul, la solicitarea bănuitului, pe numele unei persoane care nici nu era prezentă în mașină. Ce ne spune legea? Procesul-verbal trebuie întocmit corect, pe numele persoanei care a comis fapta, iar semnătura trebuie să fie una reală. (…) Dacă aceste reguli nu sunt respectate, vorbim despre nulitate și posibilul fals”.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că Ludmila Vartic a fost amendată în trafic, pe 3 martie, când era deja decedată. Un agent constatator a întocmit proces verbal pe numele ei, pentru neacordarea priorității de trecere în trafic, în raza municipiului Chișinău. Informațiile au fost făcute publice, joi, 16 martie, de către Procuratura Generală într-un briefing de presă.

Dezvăluiri șocante: Ludmila Vartic, amendată în trafic după ce a decedat. Cineva i-a falsificat semnătura

Realitatea Live

15 Nov. 2026, 21:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
15 Nov. 2026, 21:05 // Slider //  Ana Panaguța

Inteligența artificială a devenit un instrument indispensabil pentru tot mai mulți tineri, atât în activitatea profesională, cât și în viața de zi cu zi, scriu știrileprotv.ro.

Unii utilizatori sunt dispuși să plătească sute de dolari lunar pentru acces la mai multe platforme, considerând că timpul economisit și productivitatea crescută justifică investiția.

Un exemplu este Kyle Largo, un tânăr de 28 de ani din orașul Dumaguete, care conduce un studio specializat în realizarea de reclame video pentru companii americane din domeniul sănătății. El cheltuiește 248 de dolari pe lună pentru abonamente la Claude, ChatGPT, ElevenLabs și Grok, la care se adaugă aproximativ 100 de dolari anual pentru Gemini.

Largo a început să folosească ChatGPT în urmă cu doi ani, pentru a-și îmbunătăți productivitatea. În prezent, utilizează inteligența artificială pentru a produce într-o fracțiune din timpul obișnuit videoclipuri care i-ar fi ocupat anterior una sau două ore.

„Încă am propriile mele competențe, de care sunt mândru. Pur și simplu, m-au făcut mai eficient”, spune acesta.