Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Miting pro-palestinian de mii de persoane a avut loc la Amsterdam. Trei persoane au fost arestate

10 Mai 2024, 10:45
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
10 Mai 2024, 10:45 // În Lume //  Realitatea.md

Trei persoane au fost arestate în timpul demonstrației pro-palestiniene de joi seara de la Amsterdam. După protest, poliția a anunțat că va fi „vizibil prezentă” în oraș pentru „a putea răspunde în mod alert la orice tulburări”, transmite NL Times.

Un purtător de cuvânt al poliției din Amsterdam a declarat că persoanele au fost arestate pentru insulte și incitare la ură. În același timp, polițiștii antirevoltă au avut pentru scurt timp un conflict cu o mulțime în Piața Spui din Amsterdam, când un grup de manifestanți a împiedicat trecerea unui vehicul al poliției.

Un grup de protestatari a acuzat Universitatea din Amsterdam că a decis să își „maltrateze studenții” atunci când a făcut acuzații de vandalism și comportament turbulent în timpul protestelor anterioare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Anterior, premierul olandez Mark Rutte a declarat că acțiunile unor protestatari de la mitingurile studențești pro-palestiniene au „depășit o limită” și a cerut să nu existe atacuri asupra poliției sau daune materiale.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 07:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
30 Oct. 2026, 07:38 // Slider //  Ursu Ana

Republica Moldova intenționează să procure, în comun cu Armata Română, camioane militare produse de compania italiană IDV (Italian Defense Vehicles), prin intermediul programului european SAFE. Un acord în acest sens urmează să fie semnat în cadrul vizitei pe care ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, o va efectua luni, în România.

Anunțul a fost făcut de oficial la o emisiune de la Jurnal TV. Nosatîi a precizat că va avea o întrevedere cu noul ministru român al Apărării, în cadrul căreia va fi semnat acordul de cooperare în domeniul militar.

„Sunt camioane pe care ne dorim să le avem în dotarea Armatei Naționale,  pentru a înlocui acele modele vechi care le-am moștenit de la Armata Sovietică. Vor fi folosite în interesul de instruire”, susține Nosatîi.

Deocamdată, nu au fost anunțate numărul camioanelor care urmează să fie cumpărate, valoarea contractului sau termenul în care acestea vor ajunge în Republica Moldova.

Vizita ministrului Anatolie Nosatîi la București este programată pentru 2 noiembrie, unde urmează să se întâlnească cu omologul său român, Ștefan-Radu Oprea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!