Curs valutar
  • EUR
    20.1260
    0.1029%
  • USD
    17.9568
    0.1916%
  • RUB
    0.2171
    0.0921%
  • RON
    3.7742
    -0.0344%
  • UAH
    0.3984
    0.1004%

Toate știrile

21 octombrie 2026

Moldindconbank: Angajament Continuu pentru Responsabilitate Socială

27 Dec. 2024, 13:50
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
27 Dec. 2024, 13:50 // Actualitate //  Realitatea.md

Moldindconbank reafirmă angajamentul său față de responsabilitatea socială prin continuarea și extinderea inițiativelor menite să sprijine comunitatea și să contribuie la dezvoltarea societății moldovenești. Banca își propune să fie un pilon de susținere pentru diverse cauze sociale, culturale și sportive, promovând valori precum solidaritatea, incluziunea și sustenabilitatea.

Pe parcursul anului 2024, Moldindconbank a continuat să sprijine următoarele domenii:

  1. Promovarea Culturii și Educației: Banca a sprijinit evenimente culturale, festivaluri și programe educaționale care promovează arta și tradițiile moldovenești. De susținerea Moldindconbank pentru realizarea diverselor proiecte au beneficiat Universitatea de Stat din Comrat, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat „Alecu Russo”, Universitatea de Stat din Moldova, Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale, IP Gimnaziul „Zăicana” din Criuleni, Teatrul Național de Stat „Vasile Alecsandri” diin Bălți etc. În cadrul programului național “Moldova pentru educație” Moldindconbank a donat 2 milioane de lei, asumându-și responsabilitatea de a moderniza sala de sport din liceul teoretic ”Ivan Vazov” din Taraclia. În 2025, Moldindconbank va facilita în continuare accesul la educație artistică pentru tineri prin parteneriate cu diferite instituții.
  2. Dezvoltarea Sportului: Moldindconbank a încurajat activitatea sportivă la toate nivelurile, prin sponsorizarea competițiilor locale și naționale, precum și prin programe destinate tinerilor sportivi talentați. În anul 2024, banca a fost un susținător activ al evenimentelor, organizate de către Federația Moldovenească de Fotbal, a acordat suport Academiei de fotbal Radu Rebeja, Federației de șah a Republicii Moldova, Școlii Sportive Cimișlia, Asociației Obștești Fotbal Club „CRYSTAL-JUNIOR” din or. Biruința, raionul Sîngerei și altor organizații din domeniu. Banca va continua să susțină sportul în comunitate și în anul 2025.
  3. Sănătate și Societate: Moldindconbank se implică cu bucurie și mândrie în diferite acțiuni care susțin și încurajează valorile sociale în care crede. Pe parcursul anului 2024, banca a oferit suport financiar pentru Spital Clinic Municipal de Copii Nr. 1 din Chișinău, Spitalul clinic municipal de copii „Valentin Ignatenco”, Spitalul raional din Anenii Noi, Spitalul raional din Dondușeni, Asociatia Medicala Teritoriala Buiucani, Direcția generală asistență medicala și socială a Consiliului municipal Chișinău. Totodată, banca s-a alăturat campaniilor organizate de către A.O. „CONCORDIA. Proiecte Sociale”, Misiunea Socială “Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei, AO „Comunitatea Bulgară în Republica Moldova”, Agenția Teritorială de Asistență Socială Ialoveni, A.O. „Societatea Invalizilor din s. Chetrosu”, raionul Drochia etc.
  4. Sustenabilitate și Mediu: Moldindconbank a implementat inițiative ecologice, inclusiv campanii de plantare a copacilor și proiecte de educație ecologică, pentru a contribui la protejarea mediului înconjurător. Aceste eforturi vor fi extinse în 2025.
  5. Sprijin pentru Victimele Violenței Domestice: Moldindconbank a colaborat cu organizații non-guvernamentale pentru a oferi asistență și resurse necesare femeilor și copiilor afectați de violența domestică. În acest an, 200 000 de lei au fost destinați pentru abilitarea economică a femeilor supuse violenței domestice din cadrul Centrului de Drept al Femeilor. Banca va continua să susțină campanii de conștientizare și va contribui financiar la centrele de refugiu.

„Mereu spun că noi facem mai mult decât banking. Fiind printre liderii sectorului bancar, Moldindconbank este un participant activ al diverselor proiecte și programe, ce aduc beneficii comunității în care activăm și oamenilor cu care interacționăm în fiecare zi. Necesitățile acestora ne modelează unele procese decizionale și ghidează direcția proiectelor noastre viitoare. Sprijinim inițiativele menite să ajute societatea să se dezvolte în mai multe direcții importante pentru noi: educație, socială, mediu, sănătate. În noul an, 2025, vom continua să susținem cauzele care vor avea impact pozitiv”, a declarat Alexander Picker, președintele Comitetului de Conducere al Moldindconbank.

Conducerea Moldindconbank crede că responsabilitatea socială este esențială pentru construirea unui viitor mai bun și mai echitabil pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Prin aceste inițiative, banca își propune nu doar să contribuie la dezvoltarea economică, ci și să îmbunătățească calitatea vieții în comunitățile pe care le servește.

Pentru mai multe informații despre inițiativele noastre de responsabilitate socială, vă invităm să vizitați site-ul nostru oficial sau să ne contactați direct.

Moldindconbank – mereu alături!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
21 Oct. 2026, 19:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
21 Oct. 2026, 19:34 // Slider //  Vlada Ciorici

Mii de elevi și profesori au ieșit miercuri în stradă în toată Grecia, cerând finanțare mai mare de la stat pentru educație, condiții mai bune în școli și clase mai puțin aglomerate, în semn de solidaritate cu protestatarii din alte țări europene.

Aproximativ 10.000 de manifestanți, printre care elevi și studenți, au participat la un protest pașnic în centrul Atenei și în suburbiile capitalei, a anunțat poliția. Alte persoane au luat parte la manifestații organizate în orașe din întreaga țară, exprimându-și solidaritatea cu protestele tot mai ample din Franța și din alte state europene, declanșate de creșterea accelerată a costului vieții și de ceea ce manifestanții au descris drept degradarea condițiilor din școli, potrivit Reuters.

Protestele sporesc presiunea asupra guvernului de centru-dreapta condus de premierul Kyriakos Mitsotakis, care se confruntă cu alegeri la jumătatea anului 2027, în condițiile în care grecii se luptă cu salarii stagnante, chirii ridicate și costuri tot mai mari ale energiei, la ani de la criza datoriilor care a afectat țara.

„Din Grecia până în Franța, vrem educație publică și gratuită”, au scandat protestatarii adunați în fața Parlamentului. Studenții instalaseră corturi în Piața Syntagma, din centrul Atenei, și organizaseră un protest pe timpul nopții, înaintea marșului de miercuri.

Activitatea școlilor publice și a spitalelor a fost perturbată, după ce unii învățători și medici au intrat în grevă, protestând față de salarii și lipsa de personal. Ministrul Educației, Sofia Zacharaki, a declarat înaintea manifestațiilor că ia în considerare revendicările elevilor și studenților. Ea a recunoscut că prețurile locuințelor pun presiune asupra gospodăriilor din Grecia și a precizat că sunt în desfășurare proiecte în valoare de peste 733 de milioane de euro, care vizează construirea de noi cămine studențești și modernizarea infrastructurii.

Grecia și-a revenit după criza datoriilor din perioada 2009-2018, când salariile și cheltuielile pentru educație au fost reduse în cadrul măsurilor de austeritate adoptate în schimbul a trei pachete internaționale de asistență financiară, în valoare totală de aproximativ 290 de miliarde de euro. Salariile au crescut de atunci, însă puterea de cumpărare reală a multor greci rămâne printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană și a fost afectată din nou de inflația în creștere și de scumpirea puternică a carburanților, pe fondul războiului din Iran.

Salariul mediu lunar, de 1.500 de euro (1.685 de dolari), a rămas la nivelul din 2009, iar chiriile în creștere vertiginoasă au făcut ca mulți tineri greci să nu își mai permită să locuiască în orașe.

Este foarte greu să supraviețuiești aici. Chiriile sunt foarte mari, iar locuințele sunt foarte mici. Părinții noștri nu reușesc să facă față cheltuielilor cu chiria, electricitatea și viața noastră aici”, a declarat Georgia Foukidou, o studentă în vârstă de 21 de ani, care a participat la protestul din Atena.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova