Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

Moldova a învins Kazahstanul cu 2-1 în Liga Națiunilor și a urcat pe locul doi în grupă

14 Nov. 2026, 13:56
 // Categoria: Sport // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 13:56 // Sport //  Ana Panaguța

Naționala de fotbal a Moldovei a învins selecționata Kazahstanului cu scorul de 2-1, în cel de-al cincilea meci din Liga Națiunilor UEFA. În urma victoriei, tricolorii au acumulat șapte puncte și au urcat pe locul secund în grupa C3, transmite IPN.

În partida disputată pe stadionul Zimbru din Chișinău, Petru Popescu a deschis scorul în minutul 39. Oaspeții au restabilit egalitatea în minutul 51, prin Islam Chesnokov, însă atacantul moldovean a înscris din nou în minutul 77, stabilind scorul final. Prin această dublă, Popescu a ajuns la patru goluri marcate pentru echipa națională.

Meciul cu Kazahstanul a marcat și debutul la națională al atacantului de la FC Zimbru, Alexandru Bețivu. Totodată, Victor Bogaciuc a bifat cea de-a 20-a prezență în tricoul reprezentativei, în timp ce Danila Forov și Mihail Ștefan au ajuns la câte zece selecții.

În clasamentul grupei C3, Slovacia ocupă primul loc, cu 11 puncte, fiind urmată de Moldova, cu șapte puncte. Insulele Feroe se află pe poziția a treia, cu cinci puncte, iar Kazahstanul este pe ultimul loc, cu două puncte. Slovacia și Insulele Feroe au însă câte un meci mai puțin disputat.

Ultimul meci al Moldovei în grupă este programat pentru 16 noiembrie, în deplasare, împotriva Insulelor Feroe. Partida va fi decisivă pentru stabilirea ocupantei locului secund, care asigură participarea la barajul pentru promovarea în Liga B. Pentru a obține promovarea, Moldova va trebui să câștige ulterior barajul în fața unei echipe clasate pe ultimul loc într-una dintre grupele Ligii B.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 13:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 13:09 // Slider //  Ana Panaguța

Peste 1 200 de persoane participă sâmbătă la o acțiune de plantare organizată în localitatea Pogănești, raionul Hâncești, în cadrul campaniei „Generația pădurii – toamna 2026” La nivel național sunt disponibile 81 de locații pentru cei care doresc să se alăture acțiunilor de împădurire. Evenimentul de la Pogănești include și o colectă de haine pentru persoanele vulnerabile, organizată în parteneriat cu AO „Concordia”, transmite IPN.

Ministrul mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că plantările au loc în mai multe localități din țară, pe terenuri degradate sau abandonate, fără a afecta suprafețele agricole productive. Potrivit lui, rata de prindere a puieților este de aproximativ 70% la nivel național, iar autoritățile vor interveni acolo unde sunt depistate probleme.

Prezent la eveniment, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat că acțiunile de plantare organizate în fiecare primăvară și toamnă au devenit o tradiție, contribuind atât la extinderea suprafețelor împădurite, cât și la mobilizarea comunităților.

Directorul interimar al Agenției „Moldsilva”, Iulian Mamai, a anunțat că, de la lansarea programului național, au fost create și reabilitate peste 24 de mii de hectare de pădure. Campania de toamnă se desfășoară timp de o lună, perioadă în care voluntarii pot participa la plantări alături de silvicultori.

Potrivit Ministerului Mediului, pentru această toamnă sunt planificate lucrări de împădurire pe 3 000 de hectare, cu peste 33 de milioane de puieți crescuți în pepiniere specializate. În prezent, pădurile acoperă puțin peste 11,6% din teritoriul Republicii Moldova, sub media Uniunii Europene, care depășește 35%.

În paralel, Primăria Chișinău desfășoară, în perioada 13-28 noiembrie, campania „Marea plantare”, în cadrul căreia au loc zilnic acțiuni de plantare a arborilor în sectoarele capitalei. Autoritățile municipale invită locuitorii, instituțiile publice și companiile private să participe la extinderea și regenerarea spațiilor verzi. Calendarul activităților este disponibil pe plantare.chisinau.md. Campania prevede și plantarea pomilor fructiferi în curțile școlilor și grădinițelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!