Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Moldova, interesată de aprofundarea relațiilor cu Turcia. Maia Sandu i-a spus lui Mustafa Şentop domeniile cheie

16 Sept. 2022, 15:14
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
16 Sept. 2022, 15:14 // Politica //  Realitatea.md

Relațiile bilaterale moldo-turce, pe perspectivele de cooperare în diverse domenii și pe impactul războiului din Ucraina asupra regiunii au fost discutate șefa statului, Maia Sandu, astăzi, 16 septembrie cu președintele Marii Adunări Naționale a Republicii Turcia, Mustafa Şentop, care se află într-o vizită de lucru în țara noastră.

Șefa statului a mulțumit pentru ajutorul umanitar oferit de autoritățile turce în depășirea crizei refugiaților din Ucraina, precum și pentru sprijinul financiar și tehnic acordat de-a lungul anilor de Agenția Turcă pentru Cooperare și Coordonare (TIKA).

De asemenea, Președinta Maia Sandu a subliniat că Republica Moldova este interesată în intensificarea schimburilor comerciale și atragerea investițiilor, precum și în consolidarea cooperării în sectorul energetic.

Amintim că, președintele Marii Adunări Naționale a Republicii Turcia, Mustafa Şentop, a avut la 15 septembrie o întrevedere și cu președintele Parlamentului, în cadrul căreia au abordat subiecte similare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!