Primii ani de independență au fost, economic, complicați. Republica Moldova a moștenit o economie integrată în sistemul sovietic, dependentă energetic și cu o industrie ale cărei piețe și lanțuri de aprovizionare s-au destrămat aproape peste noapte. Potrivit Băncii Mondiale, PIB-ul real s-a prăbușit cu aproximativ 60% în anii ’90, iar în 1998-1999 aproximativ 73% din populație era estimată ca trăind sub pragul sărăciei, scrie BANI.MD.

Creșterea a revenit după anul 2000, însă modelul care s-a format a avut o particularitate ce urmărește Moldova până astăzi: o parte importantă a prosperității a venit nu din productivitatea economiei interne, ci din munca moldovenilor plecați peste hotare. Remitențele au alimentat consumul, construcțiile, comerțul și importurile, dar au compensat doar parțial pierderea forței de muncă și nu au generat suficientă industrie competitivă.

Astăzi, economia este incomparabil mai stabilă decât cea de acum trei decenii. PIB-ul Republicii Moldova a ajuns în 2025 la 353,5 miliarde de lei, după o creștere reală de 2,4%. Unul dintre cele mai dinamice sectoare a fost IT&C, cu o creștere a valorii adăugate de 12,5% și o pondere de 7,5% în PIB.

Dar aici apare una dintre problemele ale celor 35 de ani. Este vorba de faptul că Moldova crește prea încet pentru a recupera decalajul față de Europa. După reculul de 4,6% din 2022, economia a crescut cu doar 1,2% în 2023 și practic a stagnat în 2024. Pentru 2026, perspectivele s-au deteriorat din nou. În luna mai, FMI și-a redus estimarea de creștere la numai 1,5%, și invocate drept argument inclusiv noile șocuri energetice.

Cu alte cuvinte, Moldova nu mai este în situația dramatică a anilor ’90, dar nici nu a găsit încă „motorul” care să-i permită creșteri de 5-7% pe an timp îndelungat.

Marea transformare. Federația Rusăa fost înlocuită de Uniunea Europeană

Probabil cea mai importantă schimbare economică produsă după independență este reorientarea comerțului.

În 2025, 67,5% din exporturile moldovenești au mers către Uniunea Europeană, în timp ce țările CSI au reprezentat doar 5,9%. România singură a absorbit 29% din exporturile Republicii Moldova. În prima jumătate a anului 2026, UE continua să reprezinte 64,2% din exporturi.

Este o schimbare structurală. Economia Moldovei din 1991 era legată aproape organic de piețele fostei URSS. Economia Moldovei din 2026 gravitează comercial în jurul Uniunii Europene.

Și structura exporturilor s-a diversificat. Pe lângă produse agricole și vinuri, Moldova exportă astăzi cablaje și echipamente electrice, textile, mobilă, componente industriale și servicii IT. În 2025, mașinile și aparatele electrice reprezentau deja 15,1% din exporturile de mărfuri, aproape cât semințele și fructele oleaginoase – 15,5%. Este un progres real. Dar există și reversul.

Moldova cumpără mult mai mult decât produce pentru export

Aceasta este probabil cea mai alarmantă cifră a economiei actuale.

În 2025, Moldova a exportat mărfuri de 3,78 miliarde de dolari, dar a importat de 10,92 miliarde de dolari. Deficitul comercial a ajuns astfel la un record de 7,14 miliarde de dolari, cu aproape 30% mai mare decât în 2024.

Exporturile acopereau doar 34,6% din importuri.

Cu alte cuvinte, pentru fiecare 100 de dolari cheltuiți de Moldova pe bunuri din străinătate, exporturile aduceau înapoi doar aproximativ 35 de dolari.

Diferența trebuie finanțată de undeva: servicii, remitențe, investiții, credite și granturi externe.

FMI avertizează deja că deficitul contului curent s-a apropiat de 20% din PIB, iar competitivitatea externă s-a deteriorat.

Aici se află poate cea mai mare slăbiciune economică a Moldovei la 35 de ani de independență: consumul a crescut mai repede decât capacitatea țării de a produce și exporta.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Salariile au crescut, iar oamenii însă au plecat

Pe partea nivelului de trai, diferența față de începuturile independenței este enormă.

În 2025, salariul mediu brut a ajuns la 15.594 lei, iar cel net la 13.227 lei, cu peste 11% mai mult decât în anul precedent. Numărul salariaților a crescut la 763.200 la sfârșitul anului.

Totuși, principala resursă pierdută de Moldova în acești 35 de ani nu este capitalul, ci populația.

La 1 ianuarie 2026, populația cu reședință obișnuită era estimată la numai 2,366 milioane de persoane, fără regiunea transnistreană și unele localități din afara controlului constituțional. Numai într-un an, numărul s-a redus cu aproape 23.000 de persoane. Vârsta medie a populației a urcat la 40,8 ani, iar BNS observă explicit golul demografic provocat de migrația adulților tineri din ultimele decenii.

Acesta este paradoxul Moldovei: emigranții au salvat ani la rând economia prin banii trimiși acasă, dar emigrația a redus simultan forța de muncă, baza fiscală și potențialul de creștere.

FMI consideră în prezent emigrația ridicată, productivitatea scăzută și competitivitatea redusă printre principalele obstacole structurale ale economiei moldovenești.

Ce a reușit totuși Moldova

Bilanțul celor 35 de ani nu este doar negativ.

Moldova are astăzi un sistem bancar mult mai solid decât în perioada crizelor precedente, o bancă centrală funcțională, o datorie publică relativ gestionabilă, acces la finanțare internațională și o economie de piață integrată tot mai profund cu UE. Investițiile străine directe nete reprezentau circa 2,5% din PIB în 2024.

Țara a trecut în ultimii ani printr-o succesiune aproape incredibilă de șocuri — pandemie, secetă, războiul din Ucraina, refugiați, explozia prețurilor la gaze și electricitate, inflație și pierderea vechilor surse energetice — fără o criză financiară sistemică.

Aceasta este o performanță care merită remarcată.

În plus, dependența energetică de Rusia, deși nu a dispărut sub toate formele sale, a fost redusă radical, iar infrastructura energetică este conectată tot mai puternic cu România și piața europeană.

Dar după 35 de ani Moldova rămâne o economie care consumă mai mult decât produce

Dacă ar fi să comprim bilanțul într-o singură frază, aceasta ar fi.

Republica Moldova a construit stabilitate macroeconomică, dar nu încă și prosperitate bazată pe productivitate.

A trecut de la economia sovietică la economia de piață, de la rubla sovietică la leu, de la comerțul dominat de Rusia la UE, de la agricultură aproape dominantă la servicii, IT și industrie de subcontractare.

Dar nu a rezolvat trei probleme fundamentale. Este vorba de: prea puțini oameni, prea puține investiții productive și prea puține exporturi cu valoare adăugată mare.

Iar cifrele comerciale sunt poate cea mai clară radiografie. Moldova exportă sub 4 miliarde de dolari în mărfuri pe an și importă aproape 11 miliarde.

Următorii 10 ani pot fi mai importanți decât ultimii 35

Există însă o diferență între Moldova din 2026 și cea din orice alt moment al istoriei sale economice recente. Perspectiva aderării la Uniunea Europeană și accesul la investițiile aferente procesului de integrare.

FMI estimează că, dacă investițiile și reformele asociate Planului de Creștere al UE sunt implementate eficient, creșterea potențială poate urca spre aproximativ 3,5% anual pe termen mediu.

Dar chiar și 3,5% nu este o creștere economică care să schimbe lucrurile pentru o țară care are de recuperat un decalaj mare.

Miza nu mai este să existe pur și simplu creștere economică. Moldova are nevoie ca fiecare leu și euro atras din exterior să producă drumuri, energie, fabrici, logistică, irigații, tehnologie și exporturi, nu doar consum.

#economie #FMI #Moldova #moldoveni #PIB

Iranul discută tot mai intens posibilitatea de a-și schimba doctrina nucleară și de a se retrage din Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP), acordul internațional care urmărește împiedicarea răspândirii armelor atomice. Unii parlamentari iranieni susțin că țara ar trebui să își dezvolte propriile arme nucleare pentru a se apăra de Statele Unite și Israel. Alți oficiali avertizează însă că o asemenea decizie ar putea provoca noi conflicte, relatează antena3.ro.

Deși rezultatul alegerilor parlamentare din SUA pare să fi redus, cel puțin pentru moment, riscul unui nou atac de amploare al americanilor și israelienilor asupra Iranului, programul nuclear al Teheranului continuă să provoace dispute.

Statele Unite și Israelul au făcut din împiedicarea Iranului de a dezvolta arme nucleare unul dintre principalele obiective ale războiului împotriva acestei țări.

În Iran, această situație a reaprins discuțiile despre necesitatea schimbării strategiei nucleare a țării.

Kamran Ghazanfari, membru al Parlamentului iranian, a declarat vineri pentru Euronews că dezvoltarea armelor nucleare este mult mai importantă pentru Iran decât combaterea a ceea ce el numește „propaganda americană și israeliană împotriva Republicii Islamice”.

„Când America și regimul sionist ne-au amenințat în repetate rânduri cu folosirea armelor nucleare, nu putem rămâne indiferenți, pentru că este o amenințare care vizează întregul popor iranian și însăși existența noastră”, a declarat parlamentarul.

Acesta susține că Iranul trebuie să fie pregătit să răspundă unui eventual atac nuclear și că nu se poate baza pe presupunerea că adversarii săi nu vor folosi asemenea arme.

Un parlamentar iranian cere dezvoltarea armelor nucleare: „Trebuie să creăm o putere de descurajare”

Ghazanfari a cerut conducerii Iranului să reanalizeze doctrina nucleară a țării, astfel încât Statele Unite și Israelul să știe că un eventual atac nuclear ar putea primi un răspuns similar.

„Trebuie să revizuim doctrina nucleară a Republicii Islamice, astfel încât inamicul să știe că, dacă încearcă un atac nuclear împotriva Iranului, se va confrunta cu un răspuns pe măsură”, a afirmat acesta.

Parlamentarul a invocat faptul că, de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, statele care dețin arme nucleare au evitat să le folosească unele împotriva celorlalte, de teama unui atac de represalii.

În opinia sa, Iranul ar trebui să își dezvolte o capacitate asemănătoare de descurajare nucleară. Ghazanfari consideră că lipsa submarinelor nucleare sau a bombardierelor capabile să transporte asemenea arme nu ar reprezenta un obstacol decisiv, deoarece focoasele nucleare ar putea fi transportate și cu rachete.

Nu toți politicienii iranieni sunt însă de acord cu această abordare.

Heshmatollah Falahatpisheh, fost parlamentar iranian, a declarat pentru Euronews că simpla deținere a câtorva focoase nucleare nu ar garanta securitatea Iranului.

„Descurajarea nucleară are trei componente: deținerea unei bombe atomice, un echilibru nuclear de descurajare și capacitatea de a aplica lovitura finală. Cei care cred că descurajarea nucleară poate fi creată doar prin deținerea unei bombe atomice se înșală”, a explicat acesta.

Fostul parlamentar a precizat că nu știe dacă Iranul deține sau nu arme nucleare. Din informațiile pe care le avea, programul nuclear iranian era unul pașnic, iar eventualele sale dimensiuni militare fuseseră abordate în cadrul acordului nuclear din 2015, cunoscut sub numele de JCPOA, pentru ca dosarul Iranului să fie scos de sub incidența Capitolului VII al Cartei ONU.

Falahatpisheh consideră că strategia militară a Iranului se bazează în continuare pe arme convenționale și că aceasta s-a dovedit destul de eficientă.

El a comentat și declarațiile secretarului Consiliului Suprem de Securitate Națională, Mohsen Rezaei, care afirmase că Iranul „are anumite lucruri”. Fostul parlamentar spune că este puțin probabil ca oficialul să se fi referit la o bombă atomică.

Ghazanfari interpretează însă declarația diferit și consideră că Rezaei a făcut aluzie la o „armă specială”, nu la una obișnuită.

Iranul discută retragerea din Tratatul de Neproliferare Nucleară

În paralel cu dezbaterea despre dezvoltarea armelor atomice, mai mulți parlamentari iranieni încearcă să obțină retragerea oficială a țării din Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Acordul internațional are ca scop împiedicarea răspândirii armelor nucleare și a tehnologiilor folosite pentru fabricarea lor.

Kamran Ghazanfari susține că schimbarea doctrinei nucleare a Iranului s-ar fi produs deja în practică, iar parlamentarii încearcă acum să obțină și modificarea poziției oficiale a țării.

„În Parlament urmărim și retragerea din TNP. Anul trecut, unii membri ai conducerii Parlamentului au blocat acest demers, dar deputații continuă să facă presiuni pentru ca proiectul să ajungă în plen”, a declarat Ghazanfari.

Fostul parlamentar Heshmatollah Falahatpisheh avertizează însă că ieșirea din tratat ar putea pregăti terenul pentru noi războaie împotriva Iranului.

„Discuția despre retragerea Iranului din TNP nu servește intereselor naționale ale Iranului, deoarece ieșirea din tratat echivalează cu ascunderea unei părți a programului nuclear iranian”, a declarat acesta pentru Euronews.

Potrivit fostului parlamentar, relația Iranului cu tratatul este deja grav afectată, iar decizia privind continuarea participării depinde în mare măsură de evoluția relațiilor dintre Teheran și Washington.

Falahatpisheh a mai spus că proiectul parlamentarilor privind retragerea în procedură de maximă urgență nu a primit aprobarea Consiliului Suprem de Securitate Națională. În caz contrar, acesta ar fi fost deja discutat în plenul Parlamentului.

Dezbaterea s-a extins și la alte instituții importante ale statului iranian.

Joi, Adunarea Experților, organismul responsabil cu supravegherea activității conducerii supreme a Iranului, a cerut analizarea posibilității retragerii din Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Într-un comunicat, instituția a susținut că examinarea acestei opțiuni, revizuirea doctrinei de apărare și dezvoltarea capacităților de descurajare au devenit o necesitate inevitabilă și o cerere la nivel național.