Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Moldova, refugiul criminalilor căutați peste hotare? Recean: 38 de străini dubioși au solicitat azil

12 Iul. 2024, 16:56
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
12 Iul. 2024, 16:56 // Actualitate //  Victoria Laur

În Moldova se află 38 de cetățeni străini, căutați pentru fraude bancare, evaziuni fiscale și, în câteva cazuri, infracțiuni cu violență. Aceștia au solicitat azil și profită de neconformitățile din legislația națională, pentru a rămâne în libertate.

Informațiile au fost anunțat de premierul Dorin Recean, după o ședință la Guvern. Șeful Executivului i-a convocat pe ministra Justiției, ministrul Afacerilor Interne, șeful Inspectoratului General al Poliției, la care am invitat și Serviciul de Informații și Securitate, Procuratura Generală și Consiliul Superior al Magistraturii, urmare a asasinatului produs pe 10 iulie.

„Am constatat că anumiți cetățeni străini, solicitanți de azil, care se află în căutare internațională, utilizează o schemă de corupție și profită de breșele din sistem pentru a rămâne în libertate pe teritoriul Republicii Moldova. Solicitarea de azil de către un cetățean străin nu permite reținerea acestuia sau interdicția de a intra în țară, iar tergiversarea dosarelor ani la rând permite aflarea în libertate a acestor persoane. (…)

Am solicitat MAI întreprinderea de măsuri de verificare a situației solicitanților de azil, inclusiv a celor cărora le-au fost respinse cererile de azil și se află în procedură judecătorească”, a transmis prim-ministrul, după reuniune.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, pe 10 iulie, un cetățean turc a fost ucis de un killer la o terasă din sectorul Rîșcani al Capitalei. Versiunea de bază a autorităților din Moldova este că ar fi vorba despre răfuială între grupări criminale din afara țării.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 10:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
02 Nov. 2026, 10:14 // Slider //  Daniela Baranovschi

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) îi îndeamnă pe cetățeni să fie atenți la mesajele și apelurile prin care li se solicită date personale sau bancare în schimbul înregistrării pentru compensațiile la energie. Ministra Natalia Plugaru precizează că înscrierea este gratuită și dă asigurări că platforma guvernamentală este securizată, iar autoritățile depun eforturi suplimentare pentru a proteja informațiile oferite de oameni.

„Dacă primiți date personale sau bancare prin telefon, SMS sau e-mail în numele Ministerului Muncii și Protecției Sociale, nu reacționați și nu răspundeți”, a declarat ministra luni, 2 noiembrie.

Ministra le recomandă cetățenilor să nu acceseze linkuri suspecte și să ignore mesajele prin care sunt amenințați că vor pierde compensația dacă nu furnizează anumite informații. De asemenea, Natalia Plugaru a subliniat că înregistrarea este gratuită și că nimeni nu are dreptul să ceară bani pentru depunerea cererii. Oamenii se pot înscrie pe platforma oficială compensatii.gov.md sau pot solicita ajutorul asistenților sociali autorizați. Aceștia sunt obligați să prezinte legitimația de serviciu, iar cetățenii sunt îndemnați să le verifice identitatea înainte de a le furniza date personale.

Ministra a mai dat asigurări că autoritățile depun eforturi suplimentare pentru a proteja informațiile introduse pe platforma guvernamentală, în contextul recentelor atacuri cibernetice.

 

„În circumstanțele ultimelor evenimente cu privire la datele care au fost scurse, vreau să vă spun că depunem eforturi adiționale pentru a proteja informația care este oferită pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md.”

 

Precizările vin după ce, în perioada 19–23 octombrie, mai multe sisteme informaționale guvernamentale din Republica Moldova au fost ținta unui atac cibernetic de amploare. În urma acestuia, au fost extrase fără autorizație datele personale a aproximativ 750.000 de moldoveni.

Menționăm că, în sezonul rece 2026–2027, cel puțin 660.000 de gospodării din Republica Moldova ar urma să primească ajutor pentru plata energiei. Compensația va fi de minimum 500 de lei și va ajunge până la 1.000 de lei pentru cei care se încălzesc cu gaze naturale sau energie termică. Pentru gospodăriile care folosesc lemne sau energie electrică, suma maximă va fi de 800 de lei.

Valoarea ajutorului va fi calculată pentru fiecare gospodărie în parte, în funcție de veniturile și vulnerabilitatea energetică, precum și de sursa principală de încălzire. Bugetul programului este estimat la 2,6–2,7 miliarde de lei.

De asemenea, beneficiarii compensațiilor nu vor putea fi deconectați de la serviciile comunale în perioada noiembrie–martie, dacă achită cel puțin jumătate din valoarea facturii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!