După ce în dimineața zilei de luni, 18 aprilie, Vadim Ceban, șeful S.A. „Moldovagaz” a anunțat că în această lună datoria instituții față de Gazprom va crește cu aproape jumătate de miliard de lei, oficialul vine cu o precizare. Ceban a menționat că datoria se va acumula din cauza diferenței dintre tarifele pentru consumatori și prețul de achiziție a gazelor naturale.
La scurt timp după anunțul lui Ceban, Realitatea.md a contactat reprezentanții S.A. „Moldovagaz” pentru a-i întreba dacă vor cere ANRE-ului majorarea tarifului. La apelurile repetate ale redacției nu a răspuns nici serviciul de presă, nici un alt număr din cadrul S.A. „Moldovagaz”.
Aproximativ două ore mai târziu, Vadim Ceban a venit cu următoarea declarație: S.A. „Moldovagaz” nu intenționează să aplice la ANRE în viitorul apropiat cu o solicitare de revizuire a tarifelor la gazele naturale pentru utilizatorii finali.
Consilierul prezidențial Veaceslav Negruța, membru al Consiliul de administrație al întreprinderii S.A. „Moldovagaz”, a declarat pentru Realitatea.md că declarațiile lui Ceban cu privire la creșterea datoriei sunt neîntemeiate.
Este procedură clară care indică ce are de făcut Moldovagaz. Aceste declarații sunt pripite. Nu este clar care va fi consumul pentru luna aprilie. Nu poți vorbi de cifre dacă nu știi consumul, a precizat Negruța.
În prezent, devierile financiare ale Moldovagaz se ridică la peste 100 mil. USD. Or, acest lucru îi permite companiei să ceară majorarea tarifului pentru populație, a declarat pentru bani.md expertul în energetică Ion Muntean.
Prețul de achiziție al gazelor naturale în aprilie, ținând cont de puterea calorică a acestuia, a atins cifra de 1.193 de dolari SUA pentru mia de metri cubi. Anunțul a fost făcut săptămâna trecută de către șeful SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban.
De menționat că, începând cu luna aprilie, s-a modificat formula de calcul – 70% este prețul SPOT și 30% cotațiile la petrol.
Molodvagaz a anunțat că prețul de achiziție calculat preventiv al gazelor naturale, furnizate de SAP „Gazprom” către SA „Moldovagaz” în luna martie 2022, a fost de 547,26 dolari SUA pentru mia de metri cubi cu 16 dolari mai puțin față de prețul din februarie.
În data de 28 ianuarie, ANRE a aprobat tarifele la gazele naturale livrate populației. Reglementatorul a majorat tarifele cu 37%, la 15,18 lei metrul cub pentru populație.
Chișinăul a trecut în luna octombrie a anului 2021 printr-o criză a gazelor când a expirat contractul de livrare cu Gazprom și a fost redusă cantitatea de gaze cu 35%. În rezultat, autoritățile moldovene au cumpărat gaz de la mai multe companii străine. Concernul rus insista pe prețurile de piață, care în prezent sunt de circa 1000 USD pentru mia de metri cubi. Însă în rezultatul intervenției oficialilor occidentali, Moscova a ajuns la un compromis cu Chișinăul, la un preț de 450 USD pentru mia de metri cubi.

