Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Moldovean, ademenit într-o locuință din Cehia și atacat: 7 conaționali, cercetați pentru tâlhărie și tentativă de omor

25 Aug. 2026, 15:21
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
25 Aug. 2026, 15:21 // Societate //  Cătălina Boico

Șapte cetățeni ai Republicii Moldova, bănuiți de comiterea unei tâlhării și a unei tentative de omor în orașul Karlovy Vary, Republica Cehă, în anul 2024, sunt documentați de oamenii legii. Este vorba despre șase bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani, originari din municipiile Bălți și Chișinău, precum și din raionul Cimișlia.

Potrivit Poliției, în vara anului 2024, suspecții ar fi ademenit un tânăr de 26 de ani, originar din raionul Dondușeni, într-un apartament pe care îl închiriau împreună, sub un pretext inventat. Acolo, victima ar fi fost atacată, imobilizată și agresată fizic, inclusiv cu ajutorul unui spray lacrimogen.

Ulterior, persoanele ar fi sustras 106 300 de coroane cehe, un telefon mobil, pașaportul și cartea de identitate ale victimei. Prejudiciul total este estimat la 141 250 de coroane cehe, echivalentul a aproximativ 107 435 de lei.

„Înainte de a părăsi locuința, aceștia ar fi lăsat victima imobilizată și ar fi deschis robinetele aragazului, închizând totodată geamurile și ușile cu acces spre exterior. Prin aceste acțiuni, ar fi creat un risc major pentru viața și sănătatea victimei, dar și pentru celelalte persoane aflate în bloc. Victima a reușit să se elibereze și să închidă robinetele aragazului.

După comiterea faptei, cei șapte ar fi revenit în Republica Moldova. La 24 august 2026, cu sprijinul angajaților Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger”, cinci dintre persoanele vizate au fost localizate. Patru bărbați au fost reținuți pentru 72 de ore, iar femeia, având statut de bănuit, este cercetată în stare de libertate. Ceilalți doi bărbați se află în afara țării și urmează să fie anunțați în căutare”, transmite poliția.

În cadrul perchezițiilor, oamenii legii au găsit și ridicat de la unul dintre bănuiți laptopul care ar aparține victimei. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și determinarea rolului fiecărei persoane implicate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Dacă vinovăția le va fi demonstrată în instanță, persoanele cercetate riscă până la 20 de ani de închisoare. Persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:02 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP.

„De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimidări. Ei îmi implică și familia și sunt dispuși să plătească pentru a obține mai multe detalii despre mine și despre cei apropiați”, a spus el, transmite Agerpres.

Tajani a adăugat că motivul atacurilor este susținerea Italiei pentru Ucraina, „apărarea libertății unui stat suveran, luarea de poziție clară în favoarea democrației și a independenței unei acțiuni”.

AFP reamintește că guvernul de la Roma sprijină Kievul atât umanitar, cât și militar.

Ministrul a afirmat în urma atacurilor din partea ascunsă a internetului cunoscută ca „dark web” că „reacția mea este foarte simplă: în niciun caz nu mă voi lăsa intimidat”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!