Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Moldoveanul decedat în Israel, adus acasă. Când va fi înmormântat

23 Oct. 2023, 16:28
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
23 Oct. 2023, 16:28 // Societate //  Realitatea.md

Corpul neînsuflețit al moldoveanului de 35 de ani, care a decedat miercuri, 11 octombrie, în urma atacului terorist din Israel, a fost adus acasă. Bărbatul era originar din satul Colibavovca, raionul Leova. Informația a fost confirmată pentru Realitatea.md de primarul localității, Ivan Ischimji.

Petru Boșcov va fi înmormântat marți, 24 octombrie, în localitatea de baștină. Ceremonia funerară va începe la ora 13:00. Cei care vor să-și ia rămas bun de la Petru, o pot face astăzi sau mâine.

Bărbatul era la muncă și activa în apropierea zonei de conflict. El lucra în Israel de aproape un an pentru a-i oferi familiei o viață mai bună și urma să revină acasă curând.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un cetățean moldovean a decedat în urma atacului terorist în Israel. Bărbatul era plecat la muncă

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 16:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
10 Nov. 2026, 16:48 // Slider //  Daniela Baranovschi

Negocierile trilaterale dintre Ucraina, Rusia și Statele Unite, desfășurate marți la Abu Dhabi, s-au încheiat după mai bine de patru ore și vor continua miercuri. Deocamdată, nu au fost anunțate rezultate concrete, iar pozițiile părților rămân diferite în privința unui eventual armistițiu. În același timp, Washingtonul încearcă să obțină participarea directă a Europei la următoarele runde de discuții.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că în prima zi a negocierilor au fost abordate chestiuni umanitare, inclusiv schimbul de prizonieri de război și repatrierea copiilor. Pe agenda discuțiilor s-au aflat și garanțiile de securitate pentru Ucraina.

Secretarul de stat american, Marco Rubio, a calificat prima zi a tratativelor drept „foarte productivă” și a confirmat că Statele Unite își doresc extinderea formatului prin includerea reprezentanților europeni.

Potrivit publicației Politico, emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner vor încerca să convingă Rusia să accepte participarea directă a Europei la următoarea rundă de negocieri. Washingtonul ar vrea ca actuala întâlnire să fie ultima desfășurată fără implicarea deplină a partenerilor europeni. „Avem nevoie de Europa la masa negocierilor”, a declarat un oficial american citat de publicație.

De altfel, înainte de începerea discuțiilor trilaterale, reprezentanți ai Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, NATO și Comisiei Europene s-au întâlnit cu oficiali americani și ucraineni.

În ceea ce privește un eventual armistițiu, Moscova nu dă semne că ar fi pregătită să îl accepte în această etapă. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că trebuie clarificate mai întâi principiile viitoarei arhitecturi de securitate europene și abia ulterior discutată oprirea focului în Ucraina.

Poziția Rusiei stârnește îngrijorări în rândul statelor europene, care se tem că solicitările Kremlinului ar putea viza inclusiv reducerea prezenței NATO pe flancul estic. În schimb, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, consideră că discuțiile mai ample despre securitatea europeană ar trebui să aibă loc după obținerea unui armistițiu.

Tot marți, reprezentanții Statelor Unite, ai Europei și ai Ucrainei au reafirmat, într-o declarație comună, angajamentul pentru o arhitectură de securitate solidă în Europa după încheierea războiului. Documentul subliniază respectarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, precum și dreptul acesteia de a-și decide independent viitorul. Semnatarii au reconfirmat și rolul central al NATO în apărarea colectivă euroatlantică și au discutat despre măsuri de prevenire a escaladării militare.

Între timp, atacurile rusești asupra Ucrainei au continuat. Potrivit autorităților de la Kiev, înainte de începerea negocierilor, armata rusă a atacat zece regiuni și a lovit cinci substații energetice importante.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!