Curs valutar
  • EUR
    20.0487
    0.1302%
  • USD
    17.2388
    -0.0157%
  • RUB
    0.2015
    0.7444%
  • RON
    3.8152
    0.0629%
  • UAH
    0.3858
    -0.4406%

Toate știrile

10 septembrie 2026

Moldovenii creștini ortodocși sărbătoresc Floriile: cine a postit are dezlegare la pește

13 Apr. 2025, 11:50
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
13 Apr. 2025, 11:50 // Actualitate //  Realitatea.md

Duminica Floriilor sau Floriile este o sărbătoare care nu are dată fixă, dar se sărbătorește în ultima duminică dinaintea Paștelui, adică în acest an – pe 13 aprilie. Pentru creștinii ortodocși, bucuria sărbătoririi Duminicii Floriilor este determinată și de faptul că vestește apropierea sfârșitului Postului Mare, și mai ales, Învierea Domnului Isus Hristos.

Potrivit moldovenii.md, sărbătoarea își are originea în antichitate și anume în organizarea vestitelor serbări de primăvară Floralia în cinstea zeiței Flora. În Dacia sărbătoarea devenită foarte populară era numită Florilia. Deși inițial sărbătoarea era dedicată venirii primăverii și renașterii naturii, creștinii au asimilat-o atribuindu-i conotații religioase.

Conform tradiției creștine sărbătoarea Intrării Domnului Isus Hristos în Ierusalim care a fost întîmpinat de popor cu ovații, flori și ramuri înflorite de palmier, curmal și măslin s-a suprapus peste cea veche, numită în terminologia populară Florii. Astfel această simbioză armonioasă a generat tradiții și obiceiuri spectaculoase.

În tradiția autohtonă de Florii creștinii aduc și primesc de la biserică ramuri de salcie sfințite, totdeauna înflorite în această perioadă, numite în popor și „mâțișori”. Dimineața se merge la slujbă, pe parcursul căreia creștinii se roagă ținînd în mîini flori, crenguțe de salcie și lumînări aprinse. Se crede că ramurile sfințite de Florii, care ulterior erau păstrate la icoane sînt bune de leac pentru multe boli și vor apăra casa și gospodăria de incendii, grindină și trăsnete. Ramurile de la Florii sînt considerate simboluri ale fertilității și vegetației de primăvară. Prin urmare, putem aminti obiceiurile păstrate pînă în prezent de a pune crenguțe sfințite în grădini sau a le îngropa sub brazdă în speranța unei roade bogate.

În Moldova se cunosc mai multe datini și credințe specifice Duminicii Floriilor:

–  Se consideră că așa cum este timpul în ziua de Florii, așa va fi și la Paște;
–  În această zi creștinii se îngrijesc de suflet spovedindu-se și împărtășindu-se, în același timp, au grijă și de sufletul celor decedați, făcînd pomeni la biserică și îngrijind de morminte;
–  Despre cei care se Împărtășesc în Duminica Floriilor se spune că orice dorință pe care și-o pun în momentul cînd se apropie de preot, se va îndeplini;
–  Bărbații se încingeau cu ramuri de salcie peste mijloc, crezînd că aceasta îi va apăra de boli și îi va face mai puternici;
–  Fetele în noaptea de Florii pun busuioc sfințit sub pernă, pentru a deveni mai frumoase și mai sănătoase;
–  Se crede că cine înghite unul sau trei mugurași de salcie în ziua de Florii va fi sănătos tot anul, îndeosebi va fi ferit de durerile de gît;
–  În această zi este bine să se sădească pomi pentru că aceștia să se prindă ușor și să rodească;
–  Dacă atingi cu salcie sfințită un obiect sau un animal pregătit de vînzare, se îmbulzesc cumpărătorii la fel ca oamenii în ziua de Florii după rămurele sfințite;
–  De Florii se mănîncă bucate din pește;
–  În această zi își sărbătoresc zilele onomastice toți cei care au prenume de flori: Florica, Florina, Florin, Violeta, Viorica, Viorel, Lăcrimioară etc., fiind o tradiție mai recentă.

Un aspect important al sărbătoririi Floriilor este că în această zi Biserica dă dezlegare la pește și la vin, „ca să pară postul mai mic”, spun creștinii. Îndeosebi la masa din ziua respectivă se mănîncă pește prăjit în ulei ori pește sărat. Explicațiile teologilor în acest sens sînt următoarele: „Duminica Floriilor este o sărbătoare de bucurie, deși cade în plin post. De aceea, biserica a dat binecuvîntare celor, care au postit neîntrerupt ca de Florii să bea vin și să mănînce pește”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
09 Sept. 2026, 22:56
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
09 Sept. 2026, 22:56 // Slider //  Ana Panaguța

O femeie din Grecia a născut după o fertilizare in vitro cu un embrion congelat în urmă cu 22 de ani, scrie hotnews.ro. Christina Rapti-Tzelepi are 54 de ani, vârsta maximă permisă în Grecia pentru fertilizarea in vitro.

Pentru ea, „nașterea de astăzi are o semnificație emoțională deosebită”, a declarat ginecologul Konstantinos Pantos într-o postare pe Facebook.

„În 2004, după un transfer de embrioni, a avut, din prima încercare, un băiețel sănătos. În octombrie 2025, familia a trecut prin tragedia pierderii fiului său, într-un accident rutier, la vârsta de 21 de ani”, a adăugat Pantos.

Potrivit medicului, femeia a adus pe lume o fetiță, miercuri, după ce i-a fost transferat un embrion din seria inițială, în decembrie.

„Au fost și durere, și bucurie, dar totul a dispărut în această dimineață, când ne-am ținut minunea în brațe”, a declarat Rapti-Tzelepi pentru televiziunea publică ERT.

Soțul ei, Konstantinos Rapis, a spus că familia lor a fost într-o „cursă contra cronometru”.

„Soția mea a ajuns, la propriu, chiar la limita restricțiilor de vârstă impuse de legislația în vigoare stabilită de legislația în vigoare”, a afirmat Raptis într-un comunicat.

El a cerut eliminarea limitei de vârstă pentru fertilizarea in vitro.

„Femeile mai în vârstă au o capacitate incomensurabilă de a oferi iubire matură, conștientă și necondiționată, precum și o stabilitate pe care nicio statistică nu o poate măsura vreodată pe deplin”, a mai spus Raptis.