Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Moldovenii – săritori la nevoie! 12 milioane de lei au fost acumulate din donații. Vezi deciziile CSE

05 Mart. 2022, 10:33
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
05 Mart. 2022, 10:33 // Actualitate //  Realitatea.md

Autoritățile locale din Republica Moldova  vor primi 12 milioane lei pentru gestionarea crizei refugiaților. Fondurile au fost acumulate până la data de 4 martie, în contul de donații deschis de către Ministerul Finanțelor. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale.

O altă deciziei a Comisiei ține de utilizarea spațiului aerian al Republicii Moldova pentru zborurile de transport a cetățenilor străini și apatrizi către țările care au confirmat disponibilitatea de preluare a acestora. Autorizarea pentru fiecare zbor se va face doar cu permisiunea prealabilă a Autorităţii Aeronautice Civile.

De asemenea, în scopul asigurării necesarului intern cu resurse energetice, Comisia a decis că pe perioada stării de urgență, se permite introducerea pe teritoriul Republicii Moldova a produselor petroliere prin două puncte suplimentare de trecere a frontierei „Giurgiulești-Galați” și „Sculeni-Sculeni”.

O altă decizie ține de oferirea unei excepții de la plata TVA-ului pentru S.R.L. „Vestmoldtransgaz” pentru cantitățile de gaze naturale proprietate a S.A „Moldovagaz”, scoase din țară în perioada stării de urgență și introduse ulterior în țară, în volum de 14 949 142 m3, în scopul stocării unor volume suplimentare în rețelele de transport gaze naturale din România, pentru a asigura disponibilitatea preluării ulterioare a acestora în Republica Moldova întru menținerea stabilității sistemului național de transport a gazelor naturale în cazul unor situații critice.

În contextul măsurilor speciale în domeniul justiției, aplicabile pentru perioadă stării de urgență, Comisia a decis acordarea posibilității avocaților și avocaților stagiari de a amâna achitarea plăților lunare de asigurări sociale și asigurare obligatorie de asistență medicală. Amânarea plăților se poate face prin depunerea unei cereri la Serviciul Fiscal de Stat.

Totodată, Comisia a reconfirmat deciziile luate în contextul stării de urgență în domeniul energetic, astfel ca să fie asigurate compensațiile pentru tarifele la resursele energetice.

 

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
06 Nov. 2026, 12:40 // Societate //  Cătălina Boico

180.944 de apeluri au fost preluate și procesate de operatorii Serviciului 112 în luna octombrie, ceea ce reprezintă o medie de aproximativ 5.470 de apeluri pe zi. Cele mai multe solicitări au vizat cazuri de hipertensiune arterială – 15.875, urmate de situațiile încadrate la categoria „Contra vieții și sănătății persoanei” – 11.410  și problemele de sănătate fără diagnostic confirmat – 10.076.

Totodată, au fost raportate 9.833 de apeluri privind dureri abdominale sau de spate, 8.729 de solicitări referitoare la evenimente din domeniul transporturilor și 8.492 de apeluri privind copii bolnavi. Alte categorii importante au inclus durerile toracice – 5.304 apeluri, incidentele patrimoniale – 3.921, căderile și alte accidente – 3.476, precum și dificultățile de respirație – 2.405 apeluri.

Serviciul 112 precizează că, în cele mai aglomerate intervale, operatorii au preluat până la 437 de apeluri într-o singură oră. Cel mai ridicat indicator individual înregistrat luna trecută a fost de 3.529 de apeluri preluate și gestionate de un singur operator.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un aspect care continuă să influențeze volumul de muncă îl reprezintă apelurile non-urgente. În octombrie, acestea au constituit 32% din totalul apelurilor recepționate, ceea ce înseamnă că aproape unul din trei apeluri nu a necesitat intervenția serviciilor de urgență.