Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Moțiunea contra politicilor Ministerului Apărării a fost respinsă de Parlament

12 Mart. 2026, 15:25
 // Categoria: Politica // Autor:  Victoria Laur
12 Mart. 2026, 15:25 // Politica //  Victoria Laur

Parlamentul a respins moțiunea asupra politicii în domeniul apărării. Documentul a fost înaintat de 33 de deputați din opoziție și prezentată în ședința plenară din 12 martie 2026.

Autorii au argumentat înaintarea moțiunii prin „deficiențe majore la nivelul conducerii Ministerului Apărării și al Armatei Naționale”, care ar fi cauzat „multiple cazuri de decese ale militarilor și probleme la capitolul disciplină și integritate”.

Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi a declarat că obiectivul de modernizare a armatei presupune și grija pentru oameni, iar în ultimii ani ministerul a realizat mai multe măsuri pentru consolidarea protecției sociale a militarilor. Printre acestea au fost menționate majorarea salariilor militarilor prin contract, introducerea prânzului gratuit și a transportului în interes de serviciu, includerea concediului pentru îngrijirea copilului în vechimea necesară pentru pensie, precum și eliminarea arestului disciplinar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Totodată, ministrul Apărării a vorbit în fața deputaților despre progresele înregistrate în procesul de modernizare și profesionalizare a armatei, inclusiv dotarea militarilor cu veste antiglonț, căști de protecție și truse medicale individuale, precum și achiziționarea tehnicii de transport și a vehiculelor blindate de tip Piranha și Humvee.

Potrivit ministrului, autoritățile au demarat un ambițios program de modernizare a infrastructurii militare, iar în următorii 10 ani se planifică dezvoltarea etapizată a sistemelor de interceptare aeriană, inclusiv prin programe de asistență internațională.

După sesiunea de întrebări și răspunsuri, moțiunea a fost supusă votului. Doar 34 de parlamentari au susținut inițiativa.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 16:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 16:05 // Societate //  Valentina Buza

Circa 1.200 de kilograme de puiet de pește au fost eliberate astăzi, 31 octombrie, în lacul din Pădurea-Parc „Dumitru Rîșcanu”, din sectorul Rîșcani al Capitalei. Primarul Ion Ceban a precizat că este a treia intervenție de acest fel, după cele organizate în parcurile „La Izvor” și „Valea Trandafirilor”.

Totodată, în această dimineață, alte 750 de kilograme de puiet de pește au fost eliberate în lacul de pe strada Albișoara.

Potrivit edilului, Pădurea-Parc „Dumitru Rîșcanu” a trecut prin lucrări ample de reabilitare și modernizare. Au fost amenajate terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, alei și faleze în jurul lacului.

De asemenea, au fost instalate un nou sistem de iluminat public, camere de supraveghere și mobilier urban, iar zona a fost completată cu un spațiu de plajă.

Ion Ceban afirmă că municipalitatea continuă investițiile în protejarea și întreținerea parcurilor și lacurilor din Chișinău.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!