Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

Mutare surpriză în negocieri: SUA propun discuții Ucraina–Rusia la Miami

07 Feb. 2026, 15:45
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
07 Feb. 2026, 15:45 // În Lume //  Realitatea.md

În timpul celei de-a doua runde de discuții dintre echipele de negociere ale Ucrainei, Statelor Unite și Federației Ruse, desfășurată în perioada 4–5 februarie la Abu Dhabi, delegația americană a propus, pentru prima dată, organizarea unei întâlniri directe între echipele de negociere ale Ucrainei și Rusiei, la Miami.

Declarația a fost făcută de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în cadrul unei întâlniri cu presa, potrivit unui jurnalist Suspline. Șeful statului a precizat că reuniunea ar putea avea loc la Miami, în aproximativ o săptămână.

„Ne-am confirmat participarea”, a declarat Volodimir Zelenski.

Totodată, liderul de la Kiev a anunțat că, în urma negocierilor purtate în capitala Emiratelor Arabe Unite, procesul de schimb de prizonieri va continua.

Negocierile trilaterale au avut loc pe 4 și 5 februarie, la Abu Dhabi, cu participarea delegațiilor Ucrainei, Statelor Unite și Federației Ruse. Discuțiile au durat aproximativ cinci ore, iar în a doua zi acestea au fost reluate. Secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei și șeful delegației ucrainene, Rustem Umerov, a anunțat începerea negocierilor în jurul orei 12:00, precizând ulterior că lucrările au continuat în format de grupuri. Potrivit lui Umerov, pe parcursul celor două zile de discuții, părțile au abordat în special modalitățile de implementare a unui armistițiu și mecanismele de monitorizare a încetării ostilităților.

În urma negocierilor, a fost convenit un schimb de 314 prizonieri, acesta fiind primul acord de acest tip realizat după o pauză de aproximativ 6 luni. Pe 5 februarie, președintele Volodimir Zelenski a mai declarat că următoarea reuniune a delegațiilor de negociere ale Ucrainei, Statelor Unite și Federației Ruse urmează să aibă loc „în viitorul apropiat”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!