Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Muzică, dansuri și surprize dulci. 14 locații din Chișinău unde să mergi de 1 iunie împreună cu copiii

31 Mai 2024, 16:00
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
31 Mai 2024, 16:00 // Life //  Realitatea.md

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor, marcată anual la data de 1 iunie, în Capitală vor fi organizate mai multe activități. Evenimentele se vor desfășura în mai multe locații, iar Primăria municipiului Chișinău invită să participe copilașii împreună cu părinții lor.

Iată cele 14 locații unde poți petrece o zi de neuitat:

  • „Bumbăcel Fest”, ediția a III-a, dedicat Zilei Copilului, în intervalul 09:00 – 23:00. Locaţie: Parcul „Valea Morilor”

În program: Baloane pentru copii – Desene pe față – Concursuri – Înghețată, vată dulce, plimbare pe lac cu barca – Desene animate pentru copii – Mini-disco, dansuri pentru copii – Tombolă – Zone foto – Invitaţi interpreţi.

  •  Ziua Internațională a Copilului – „Bucurie și Creativitate pentru Viitorul Nostru”. Program ora 10:00 – 18:00, locație: Scările de granit din Parcul „Valea Morilor” 

În program: Ateliere de pictură, modelare şi colaj – Colorarea figurinelor – Master-klass de elaborare a tablourilor cu mosaic – Jocuri şi concursuri distractive – Premii – Face Paiting – Picături Muzicale – Spectacol artistic şi de divertisment Clubul „Mikelino”, Cryo Show şi Chimie – Ursul gigant Bruno şi Sonic – Spectacol cu motociclete „Adrenalina Moldovei” – Dansuri şi cântece: Georgeta Voinovan şi Studioul Crescendo, Viorica Atanasov „Atelierul de Voce”, Dana Markitan „Markitan Vocal School”, Idea Music, Vlad Codreanu, Dina Druţă

  • Ziua Copiilor la Grădina Zoologică din Chişinău, intervalul 10:00 – 18:00

În program: Concursuri – Premii – Clovni – Dj

  • Ediţia a II-a a festivalului „Lumea Copilăriei”, intervalul 10:00- 23:00. Locaţie: Parcul „Alunelul”

În program: DJ – Animatori – Școala de Arte ,,Maria Bieșu” – Școala de Arte ,,Alexei Stârcea” – DoReMiShow – Tigi Academy – Studioul InTactArt by Cristina Scarlat – Kamelia Melnic – Cleopatra Stratan

  • Eveniment dedicat marcării Zilei Internaționale a Copilului, ora 10:00. Locație: Port Mall 

În program: Program distractiv pentru copii și părinți cu eroii filmului „Willy Wonka și fabrica de ciocolată” – Prepararea celei mai mari ciocolate din țară – Organizarea unui master-class pentru copii – Program de magie cu iluzioniști – Concursuri și premii

  • Ziua uşilor deschise la Regia „Autosalubritate”. Generic: „Împreună pentru un viitor curat”, ora 10:30. Locație: sediul Regiei „Autosalubritate”, 27 martie 1918, nr.14. 

Participanți: 40 de copii însoțiți de câte un părinte.Organizatorii planifică un eveniment interactiv și educativ în contextul „Zilei Copiilor”, cu scopul de a le vorbi copiilor și părinților despre importanța sortării, gestionării corespunzătoare a deșeurilor și protejării mediului. La fel vor fi prezente cum funcționează noile autospeciale achiziționate în cardul proiectului „Deșeuri Solide Chișinău”.

Agenda evenimentului: – Lecție introductivă tehnica securității – Mini-excursie pe teritoriul întreprinderii, prezentarea autospecialelor noi, dar și a celor vechi ( ZIL,GAZ) și zona de reparații – Ateliere și activități educativ – distractive – Tombolă – Desene pe față – Colorarea desenelor de pe cuburi – Desene cu cretă pe asfalt – Dansuri cu animatori – Bule de săpun.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

  • Manifestare cultural-artistică „Copilărie dulce feerie”, intervalul 11:00 – 14:00. Locație: Scuarul Complexului Memorial „Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire”, strada Miron Costin

În program: – Concert – Expoziție – Atelier interactiv – Program demonstrativ la lupte libere și box

  • Evenimentul cu genericul „Copilărie dulce feerie”, ora 12:00 Locație: Parcul „Sarmizegetusa”

În program: – Program artistic pentru copii (Studio Idea Music, Picături Muzicale, Iuliana Tira, Animatori) – Master class pentru copii – Workshop – Flashmob „Dansul Copilăriei”

  • Spectacol „Sărbătoare, zâmbet și culoare”, intervalul 15:00 – 19:00. Locație: Aleea Mircea cel Bătrân

În program: – Expoziții de artă plastică – Ateliere de creație pentru copii – Distracții cu animatori – Master-classuri – Desen pe față – Concert cu artiști autohtoni

  • Eveniment cultural-distractiv dedicat „Zilei Internaționale a copiilor”, intervalul 15:00 – 19:00. Locație: str. Onisifor Ghibu, 10

În program: Activități: – Concert cu participarea interpreților autohtoni – Dansuri cu ansambluri de copii – Jocuri distractive – Concursuri – Loterie – Parada personajelor din povești – Vată dulce şi popcorn

  • Eveniment dedicat tinerilor, ora 19:00, locaţie: Parcul „Valea Trandafirilor”

În program: Muzică mixată, DJ EDMAR

  • Festivalul de film în aer liber, ora 20:30. Locaţie: Parcul „Butoiaș”
  • „Festivalul Pomuşoarelor şi a Mierii de Albine „Gustul Verii Tale” Locaţie: Scuarul Teatrului Opera si Balet „Maria Biesu”
  • Festivalul Vinului, 1 – 2 iunie, Grădina Botanică 

În program: Degustări de vin, Deliciile gastronomice, Muzica jazz live – Zonă de picnic și o zonă de joacă pentru copii. Pe parcursul a două zile, oaspeții festivalului se vor familiariza cu vinurile a patruzeci de producători, inclusiv cu cele mai interesante produse noi ale sezonului. Degustarea va fi ghidată de către Școala de Sommelieri din Moldova.

Pe 1 iunie, în timpul festivalului, Geta Burlacu va evolua alături de Anselmo Netto (Londra) și Aleph Aguiar (Spania).

Pe 2 iunie Geta Burlacu va aprinde seara cu jazz live împreună cu Zelenski Big Band.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 18:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 18:40 // Societate //  Ana Panaguța

Puține lucruri de pe Pământ au rezistat atât de mult timp în fața schimbărilor. În timp ce clădirile istorice și invențiile care au marcat evoluția omenirii ne atrag atenția, există și minuni ale naturii pe lângă care trecem uneori fără să le cunoaștem povestea, scrie antena3.ro.

Copacii se numără printre cele mai longevive forme de viață de pe planetă. De-a lungul mileniilor, au oferit umbră, adăpost și oxigen, devenind repere ale unor locuri și martori tăcuți ai istoriei. Unii dintre ei au supraviețuit mii de ani, încă dintr-o perioadă în care civilizația arăta cu totul altfel.

Dar unde se află cel mai bătrân copac din lume și care este secretul longevității sale?

Methuselah, pinul care a supraviețuit timp de milenii

În Munții Albi din California, Statele Unite, crește unul dintre cei mai vechi copaci cunoscuți de pe Pământ. Este un pin din specia Great Basin bristlecone pine, botezat Methuselah, după personajul biblic Matusalem, bunicul lui Noe, despre care Biblia spune că a trăit 969 de ani.

Copacul a fost descoperit în anii 1950 de cercetătorul Edmund Schulman și a devenit celebru pentru vârsta sa impresionantă. Este considerat cel mai bătrân copac individual, care nu face parte dintr-o colonie de arbori conectați prin același sistem de rădăcini, a cărui longevitate a fost confirmată prin metode științifice.

Methuselah nu este însă singurul exemplar remarcabil din această zonă. În apropiere se află un alt pin, al cărui nume nu a fost făcut public și despre care cercetătorii au stabilit că ar putea fi chiar mai vechi.

Câți ani are cel mai bătrân copac din lume?

Vârsta copacilor poate fi stabilită prin analizarea inelelor de creștere, fiecare dintre acestea oferind indicii despre un an din viața arborelui.

În cazul lui Methuselah, au fost prelevate probe în 1957. Ulterior, dendrocronologul Tom Harlan, de la Laboratorul de Cercetare a Inelelor Arborilor al Universității din Arizona, a comparat inelele de creștere și a confirmat că arborele are peste 4.800 de ani.

În 2009, același cercetător a analizat și o probă mai veche, prelevată de Edmund Schulman dintr-un alt pin din Munții Albi, înainte de moartea acestuia. Proba provenea de la un copac viu, rămas fără nume, despre care s-a estimat că are peste 5.000 de ani. Acesta ar putea fi, așadar, cel mai bătrân arbore viu individual a cărui vârstă a fost verificată.

Înainte ca Methuselah să fie recunoscut drept unul dintre cei mai bătrâni arbori vii din lume, recordul îi era atribuit pinului Prometheus, din statul Nevada. Copacul a fost tăiat în 1964 de Donald Rusk Currey, un doctorand care studia istoria climatică a regiunii. Analiza ulterioară a inelelor de creștere a arătat că arborele avea aproximativ 4.900 de ani, existând estimări potrivit cărora ar fi putut depăși 5.000 de ani. Circumstanțele tăierii rămân controversate, iar dispariția sa este considerată unul dintre cele mai cunoscute exemple ale pierderii unui exemplar natural excepțional în urma unei intervenții umane.

Numele Prometheus provine din mitologia greacă, de la titanul care le-ar fi oferit oamenilor focul.

De ce este ținut secret locul în care se află Methuselah?

Pădurea Ancient Bristlecone Pine se găsește în Munții Albi din California și adăpostește exemplare de pini care au supraviețuit timp de milenii.

Cu toate acestea, poziția exactă a lui Methuselah și a copacului despre care se crede că este și mai vechi a fost păstrată secretă. Măsura a fost luată pentru a preveni deteriorarea arborilor, vandalismul sau alte intervenții care le-ar putea pune în pericol existența.

Timp de decenii, nici măcar fotografiile care ar fi permis identificarea cu ușurință a exemplarelor nu au fost distribuite pe scară largă. În 2021, însă, imagini apărute online au făcut ca localizarea lui Methuselah să devină mai ușor de identificat.

Importanța protejării arborilor cu valoare istorică a revenit în atenția publicului și după un incident petrecut în Marea Britanie.

În septembrie 2023, celebrul sicomor din Sycamore Gap, comitatul Northumberland, a fost tăiat intenționat. Copacul, vechi de aproximativ 300 de ani, devenise un reper cunoscut, aflat într-o depresiune naturală a terenului, lângă Zidul lui Hadrian.

În 2025, doi bărbați, Daniel Graham și Adam Carruthers, au fost condamnați la câte patru ani și trei luni de închisoare pentru tăierea ilegală a arborelui și deteriorarea Zidului lui Hadrian, monument protejat și inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Care este secretul longevității acestor copaci?

Pinii din specia Great Basin bristlecone pine sunt considerați printre cei mai longevivi arbori de pe planetă. Ei cresc în regiunile montane înalte din California, Nevada și Utah, în condiții care ar fi dificile pentru multe alte specii.

Secretul longevității lor este legat tocmai de mediul neprielnic în care se dezvoltă. Temperaturile scăzute, solurile sărace și condițiile aspre încetinesc considerabil creșterea copacilor.

Ritmul lent de dezvoltare contribuie la formarea unui lemn foarte dens, care îi ajută să reziste mai bine putrezirii, insectelor și ciupercilor. Astfel, deși cresc în condiții dificile și pot avea un aspect aparent fragil, acești arbori reușesc să supraviețuiască mii de ani.

Longevitatea lor este o dovadă a modului în care unele specii se adaptează mediului și rezistă în fața unor schimbări care se desfășoară pe perioade mult mai lungi decât o viață omenească.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!