Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0%
  • USD
    17.7706
    0%
  • RUB
    0.2090
    0%
  • RON
    3.8288
    0%
  • UAH
    0.3950
    0%

Toate știrile

26 septembrie 2026

Nașul liderului partidului AUR, trimis în judecată pentru acte sexuale cu minori și folosirea prostituției infantile

02 Aug. 2023, 17:26
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
02 Aug. 2023, 17:26 // În Lume //  Elena Putregai

Dan Diaconescu, fostul proprietar de televiziune și politician din România condamnat într-un dosar de corupție, a fost trimis miercuri, 2 august curent, în judecată de Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța pentru mai multe acte sexuale cu minori și folosirea prostituției infantile, potrivit unui comunicat al parchetului. Dan Diaconescu este unul dintre nașii liderului partidului extremist AUR, George Simion, scrie presa de peste Prut.

Diaconescu a fost reținut de procurori în urma unor percheziții din aprilie 2023, iar ulterior a fost pus sub control judiciar. El este acuzat de mai multe acte sexuale cu minore, contracost, care ar fi avut loc în 2020-2021, în București și Constanța.

„În jurul datei de 19.11.2020 și în jurul datei de 22.11.2020, D. C.-D. a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani și 4 luni, contra sumei de 300 de lei (circa 1200 de lei moldovenești), în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul București. 

În jurul datei de 20.09.2020 și în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul D. C.-D. a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei, echivalentul a circa 3.000 de lei moldovenești (400 lei la data de 20.09.2020 și 400 lei la data de 22.09.2020), în timp ce se aflau în camera unui hotel, situat în stațiunea Olimp din judeţul Constanța.

În jurul datei de 15.08.2021 și în jurul datei de 16.08.2021, inculpatul D. C.-D. a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei, echivalentul a circa 3.000 de lei moldovenești (400 lei la data de 15.08.2021 și 400 lei la data de 16.08.2021), în timp ce se aflau în dormitorul apartamentului martorului G. G.-V., situat în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanța”.

A fost patronul televiziunii de cancan Oglinda TV (OTV) și, ulterior, pe seama notorietății, folosind mesaje extremiste și foarte populiste a fondat Partidul Poporului Dan Diaconescu (PP-DD) care a ajuns la 15% și a obținut 21 de senatori și 47 de deputați la alegerile generale din 2012. Ulterior, parlamentarii s-au răsfirat în alte formațiuni politice, iar PP-DD și OTV au dispărut de pe scena publică.

Anterior, a fost condamnat definitiv pentru șantaj, la 5 ani jumătate de închisoare cu executare, în 2015. A fost eliberat după aproape 3 ani, în 2017.

În ultima perioadă, Diaconescu a fost apropiat de AUR, fapt subliniat chiar de liderul formațiunii extremiste George Simion care a făcut mai multe postări despre relația celor doi. Diaconescu apare și într-o poză la nunta lui George Simion din 2022, alături de Mirel Palada, Victor Ciutacu și Robert Turcescu.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
26 Sept. 2026, 18:24
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
26 Sept. 2026, 18:24 // Slider //  Daniela Baranovschi

Mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Madrid pentru a protesta față de modul în care a gestionat guvernul spaniol recentul aflux de migranți în exclava spaniolă Ceuta, acuzându-l că nu a reușit să protejeze frontierele țării și cerând organizarea de alegeri legislative anticipate, relatează AFP, transmite Agerpres.

Manifestanții, mulți dintre ei agitând steaguri spaniole în culorile roșu și galben, au scandat „Ceuta nu este de vânzare, Ceuta trebuie apărată” în timp ce mărșăluiau prin centrul capitalei spaniole.

Ceuta, un teritoriu spaniol din Africa de Nord, se confruntă cu o criză umanitară de la sosirea a peste 7.000 de migranți din Marocul vecin, în zilele de 30 și 31 iulie. Cei mai mulți au plecat în decurs de câteva ore, însă mii de persoane au rămas de săptămâni întregi – multe dormind pe străzi -, punând presiune pe resursele micului oraș și declanșând o criză politică pentru premierul socialist Pedro Sanchez.

Protestul a fost organizat de grupul civic de dreapta Sociedad Civil Espanola și susținut de Partidul Popular (PP), de orientare conservatoare, și de partidul de extremă-dreapta Vox. Reprezentantul guvernului central la Madrid a estimat participarea la aproximativ 2.000 de persoane, în timp ce organizatorii au susținut că la eveniment au luat parte 180.000 de oameni.

Un manifest publicat de grupul de dreapta solicită organizarea de alegeri generale anticipate până la data de 15 noiembrie, repatrierea în Maroc a tuturor migranților care au intrat în Ceuta și judecarea lui Sanchez pentru ‘trădare’.

„Majoritatea spaniolilor cer alegeri chiar acum”, a declarat jurnaliștilor Miguel Tellado, purtătorul de cuvânt parlamentar al PP, în timpul protestului. Următoarele alegeri generale sunt programate să aibă loc cel târziu în august 2027.

„Nimeni nu poate avea încredere în acest guvern în nicio privință”, a afirmat la rândul său liderul partidului Vox, Santiago Abascal, în timpul protestului, rugat să comenteze știrea publicată sâmbătă de cotidianul El Pais conform căreia guvernul intenționează să aprobe marți un decret pentru a accelera repatrierea migranților din Ceuta în Maroc

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!