Curs valutar
  • EUR
    19.9459
    0.0461%
  • USD
    17.1851
    -0.217%
  • RUB
    0.2023
    -0.1483%
  • RON
    3.8018
    -0.0053%
  • UAH
    0.3844
    -0.026%

Toate știrile

20 august 2026

NATO a început exerciţii militare care implică arme nucleare

16 Oct. 2023, 23:05
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
16 Oct. 2023, 23:05 // În Lume //  Ursu Ana

NATO a început exerciţii militare anuale care implică arme nucleare, a declarat luni un purtător de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice, scrie Agerpres.

Până la 60 de aeronave vor fi implicate în exerciţiul „Steadfast Noon”, care se va desfăşura până joi, săptămâna viitoare. Ambarcaţiunile implicate includ avioane de luptă moderne, dar şi avioane de supraveghere şi cisternă precum şi bombardiere B-52 cu rază lungă de acţiune.

Anul acesta, manevrele au loc mai ales în spaţiul aerian deasupra Italiei, Croaţiei şi Mării Mediterane.

Un total de 13 membri ai Alianţei, între care Germania, participă la exerciţii.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat săptămâna trecută că războiul Rusiei împotriva Ucrainei este un indiciu al rolului important al armelor nucleare pentru descurajare.

Realitatea Live

20 Aug. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Aug. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Un adolescent de 14 ani a fost împușcat de poliție în Germania, după ce a fost văzut manipulând pe stradă un pistol de airsoft care semăna cu o armă reală, transmit știrileprotv.ro.

Când polițiștii i-au cerut să lase arma jos, băiatul s-a întors spre ei cu pistolul în mână, iar unul dintre ofițeri a tras. Adolescentul a fost rănit în partea superioară a corpului și se află în stare stabilă, relatează sueddeutsche.de.

Incidentul a avut loc marți seara. Un trecător a sunat la numărul de urgență și a anunțat că un bărbat, estimat la aproximativ 20 de ani – din spusele martorului, manevra o armă neagră în zona stației de metrou Hohenzollernplatz. Acesta urcase apoi într-un autobuz spre Kurfürstenplatz. Polițiștii au fost trimiși în zonă. Potrivit poliției, adolescentul, care potrivit martorilor părea considerabil mai în vârstă, manevrase în mod vizibil un pistol negru pe stradă.

Doi polițiști în civil l-au observat pe tânăr în timp ce mergea împreună cu o fată de aproximativ aceeași vârstă spre o stație de tramvai. Potrivit poliției, adolescentul a scos din pantaloni un obiect asemănător unei arme și a făcut mai multe manevre cu el. Polițiștii i-au cerut să lase arma jos. Când băiatul s-a întors spre ei cu pistolul în mână, unul dintre polițiști a tras, lovindu-l în partea superioară a corpului.

Polițiștii i-au acordat primul ajutor și au chemat ambulanța, iar adolescentul a fost transportat la spital. Starea lui este stabilă. Pentru că nu avea acte de identitate, stabilirea identității sale a durat ceva timp.