O nouă alertă privind minarea a parvenit miercuri la Serviciul 112. Poliția a fost sesizată în jurul orei 13:45 despre eventuale pericole la judecătoria Buiucani.
Apelul a fost efectuat de către un bărbat. În urma verificării clădirii de către serviciile specializate, alerta s-a dovedit a fi falsă. Obiecte suspecte ori explozibile nu au fost depistate.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Oamenii legii au dispus mai multe acțiuni, pentru a identifica autorul apelului. Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru comunicarea mincinoasă cu bună știință despre actul de terorism.
Săptămâna trecută, persoane necunoscute informau prin intermediul poștei electronice despre pretinse minări la Aeroportul Internațional Chișinău. În urma verificărilor, s-a constatat că înștiințările erau false.