Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Nicio zi fără ele! Mai multe străzi din Capitală sunt împânzite de ambuteiaje. Pe care trebuie să le eviți

10 Mart. 2022, 17:14
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
10 Mart. 2022, 17:14 // Societate //  Realitatea.md

Ambuteiajele sunt la ordinea de zi în municipiul Chișinău, iar conducătorii pierd ore bune în trafic. Potrivit informațiilor, la această oră la nivel național, se circulă în condiții unui carosabil uscat.

De menționat că, actualmente, în municipiul Chişinău se atestă flux sporit de transport, pe următoarele străzi și tronsoane de drum:

Sectorul BUIUCANI:

• intersecția cu sens giratoriu str. Calea Ieşilor – str. Ion Creangă;
• intersecţia străzilor Mihai Viteazul – Mitropolit Dosoftei.

Sectorul CENTRU:

• intersecţia str. Ismail – bd. Ştefan cel Mare;
• str. Mioriţa, pe sensul de deplasare str. Grenoble;
• intersecţia străzilor Grenoble – Costiujeni.

Sectorul RÎȘCANI:

• intersecția cu sens giratoriu str. Bogdan Voievod – str. Kiev;
• str. Calea Moşilor, pe sensul de deplasare str. Ismail;
• intersecția cu sens giratoriu bd. Renaşterii Naţionale – str. Calea Orheiului;
• intersecţia străzilor Calea Orheiului – Studenţilor, pe sensul de ieşire din oraș.

Sectorul CIOCANA:

• intersecția cu sens giratoriu str. Uzinelor – str. Vadul lui Vodă.

Sectorul BOTANICA:

• intersecţia str. Valea Crucii, pe sensul de deplasare str. Grădina Botanică;
• intersecţia str. Burebista – şos. Munceşti;
• intersecţia str. Hristo Botev – bd. Dacia;
• intersecția cu sens giratoriu str. Albişoara – bd. Iuri Gagarin.

Astfel, Serviciul „InfoTrafic” al INSP reamintește participanților la trafic recomandările de care trebuie să țină cont în această perioadă, pentru a circula în siguranță.

• Înainte de a porni la drum să se informeze despre starea și situația rutieră.
• Să reducă viteza de deplasare şi mai ales în apropierea trecerilor pentru pietoni.
• Să conducă cu atenție sporită în localități și zonele rurale, în special pe porțiunile de drum slab iluminate.
• Să manifeste răbdare și disciplină maximă, fără abateri de la respectarea Regulamentului circulației rutiere, pentru o deplasare sigură și stabilă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!