Ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu, pleacă în Italia. Oficialul va conduce delegația Republicii Moldova în cadrul celei de-a 132-a sesiuni a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei. Șefii diplomațiilor din cele 46 de state membre se vor reuni la Venaria Reale, Torino, pe data de 20 mai sub președinția italiană a Comitetului de miniștri.
„Aceasta va fi o oportunitate de a totaliza realizările președinției italiene și în general, de a face schimb de opinii la nivel ministerial cu referire la domeniile majore de interes ale Consiliului Europei și la situația politică și de securitate actuală”, a precizat Popescu pe Telegram.
Participarea ministrului Nicu Popescu la reuniunea menționată are loc într-un moment de criză de securitate în Europa, iar angajamentul față de principiile și valorile împărtășite de Consiliul Europei și de statele sale membre este și mai important pentru țara noastră.
În vederea promovării agendei bilaterale și de integrare europeană a țării noastre, ministrul de externe Nicu Popescu va desfășura în marja reuniunii un șir de întrevederi cu miniștrii de externe ai Austriei, Estoniei, Danemarcei, Lituaniei, Marea Britaniei, Maltei, Elveției, Macedoniei de Nord, Muntenegrului, Italiei, Norvegiei, Serbiei și Spaniei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!





