Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Ninge peste Chișinău! Echipele municipale au ieșit în teren de la primele ore ale dimineții

21 Nov. 2024, 08:39
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
21 Nov. 2024, 08:39 // Societate //  Realitatea.md

În municipiul Chișinău au căzut primii fulgi, iar echipele municipale au ieșit în teren de la primele ore ale dimineții pentru a interveni, anunță reprezentanții Direcției Generale Locativ-Comunală şi Amenajare. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, până pe data de 23 noiembrie va fi valabil codul galbenă de schimbare bruscă a vremii.

Astfel, pe lângă valorile termice scăzute, temporar, vor cădea precipitații puternice, izolat sub formă de lapoviță și chiar ninsoare, iar vântul va prezenta intensificări. În aceste condiții, se vor forma depuneri de lapoviță și polei, iar pe drumuri – ghețuș.

În total, serviciile municipale au în dotare 142 de unități de tehnică. Mai exact, este vorba de 55 de tractoare dotate cu lamă și perie, 20 de utilaje Hako, 31 de sărărițe și 15 mini-încărcătoare Avant.

Totodată, serviciile municipale mai au în dotare o autospecială de evacuare, un buldo-excavator, patru camioane basculante și 15 furgonete basculante.

În anul curent au fost achiziționate și 1700 de tone de sare care este repartizată a câte 300 de tone pentru fiecare sector, iar 200 de tone sunt în rezervă.

Pentru a evita eventuale incidente, Primăria Chișinău îndeamnă cetățenii să utilizeze transportul public, în defavoarea mașinilor personale, șoferii să nu parcheze pe marginea străzilor, pe trotuare și sub copacii bătrâni, pentru a evita aglomerarea traficului și a permite, în caz de necesitate, utilajelor specializate să intervină în timp util.

În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt chemați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În dimineața zilei de joi, 21 noiembrie, în toată țara au căzut primii fulgi de nea din acest an. Stratul vizibil de zăpadă a adus bucurie în inimile internauților, care s-au grăbit să surprindă momentele frumoase și să împânzească rețelele de socializare cu video care prevestesc iarna.

VIDEO Imagini de poveste cu prima ninsoare din Moldova. Poliția vine cu o serie de recomandări pentru șoferi

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:18
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:18 // Slider //  Ana Panaguța

Actorul britanic Patrick Stewart, cunoscut pentru rolurile căpitanului Jean-Luc Picard din „Star Trek” și profesorului Charles Xavier din seria „X-Men”, a murit la vârsta de 86 de ani, relatează antena3.ro.

Actorul s-a stins din viață miercuri, în locuința sa din Los Angeles, după ce a suferit de Alzheimer și demență cu corpuri Lewy.

Vestea morții sale a fost anunțată de Kelly Bush Novak, purtătoarea sa de cuvânt de mulți ani, care a precizat că actorul a fost înconjurat de familie și prieteni în ultimele clipe.

„A fost înconjurat de căldura familiei și a prietenilor, de muzică live, rugăciuni, lacrimi, râsete și emoții profunde, pe care numai el le putea inspira după o viață dedicată celor dragi”, a transmis aceasta.

Marvel Studios, mesaj emoționant după moartea lui Patrick Stewart

Marvel Studios a transmis un mesaj de condoleanțe după moartea actorului Patrick Stewart:

„Suntem cu toții profund întristați de moartea lui Sir Patrick Stewart. Sir Patrick i-a dat viață profesorului Charles Xavier cu o eleganță, inteligență și umanitate extraordinare, definind acest personaj pentru generații întregi de fani, de la «X-Men» și «Logan» până la «Avengers: Doomsday». A fost un talent unic, un coleg generos și un adevărat gentleman. Gândurile noastre se îndreaptă către soția sa, Sunny, copiii săi, prietenii săi și nenumărații fani din întreaga lume ale căror vieți le-a marcat prin arta sa”, au transmis reprezentanții Marvel Studios pe Facebook.

Cu doar trei zile înainte de moartea lui Patrick Stewart, s-a stins din viață și Walter Koenig, actorul cunoscut pentru rolul lui Pavel Chekov din serialul original „Star Trek”. Acesta a murit duminică, 25 octombrie, la vârsta de 90 de ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!