Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

22 august 2026

Noi măsuri de protecție pentru victimele traficului de persoane: Ce se schimbă în legislație

01 Iul. 2026, 12:16
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
01 Iul. 2026, 12:16 // Societate //  Daniela Baranovschi

Victimele și persoanele suspectate că au fost traficate vor putea beneficia mai rapid de protecție și asistență, după ce Guvernul a aprobat un set de modificări legislative.

Una dintre principalele schimbări prevede că ajutorul inițial va fi acordat fără a aștepta finalizarea unui proces penal, dacă există indicii că o persoană a fost exploatată. Autoritățile vor putea interveni mai devreme pentru a oferi protecție și sprijin.

Victimele vor fi încadrate oficial în categoria persoanelor vulnerabile, ceea ce le oferă garanții suplimentare în cadrul procedurilor. Audierea acestora va avea loc cu măsuri de protecție, inclusiv în prezența unui avocat și, atunci când este necesar, a unui psiholog.

De asemenea, sprijinul social va fi adaptat fiecărui caz în parte. Persoanele afectate vor putea fi cazate în centre specializate și vor beneficia de planuri individuale de reabilitare, precum și de servicii medicale și psihologice gratuite.

Pentru copiii victime ale traficului sunt prevăzute măsuri suplimentare. În situațiile în care există conflict de interese cu părinții, va fi desemnat imediat un reprezentant legal.

Noile prevederi includ și sancțiuni mai dure pentru cazurile grave de trafic de ființe umane, precum și extinderea definițiilor privind formele de exploatare, inclusiv în mediul online.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

21 Aug. 2026, 22:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
21 Aug. 2026, 22:38 // Slider //  Ana Panaguța

Ankara a solicitat Interpol să emită o „Notificare Roșie” pe numele prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, pe care îl acuză de „genocid” după interceptarea israeliană a unei flotile cu ajutoare pentru Fâșia Gaza, conform anunțului făcut vineri, 21 august, de ministrul turc al justiției, scrie hotnews.ro.

Turcia a criticat virulent Israelul în contextul ofensivei din Fâșia Gaza, iar președintele Recep Tayyip Erdogan l-a acuzat frecvent de „genocid” pe Benjamin Netanyahu.

Decizia Israelului de a intercepta flotila care transporta aproximativ 430 de activiști, în mai, a stârnit un val de indignare la nivel internațional. Țări ca Franța, Italia și Australia au inițiat la rândul lor proceduri judiciare în urma incidentului.

Ministrul justiției din Turcia, Akin Gurlek, a anunțat într-o postare pe platforma X că a solicitat Ministerului de interne să ceară Interpol emiterea unor alerte de tip „Notificare Roșie” pe numele premierului Netanyahu și a unui alt israelian, numit Afek Moskovitch.

Ce este Notificarea Roșie

O Notificare Roșie este o adresată organelor de aplicare a legii din întreaga lume pentru a localiza și aresta provizoriu o persoană, în așteptarea extrădării, predării sau a unei acțiuni legale similare. Ea este emisă de Secretariatul General al Interpol, la solicitarea unei țări membre, și nu reprezintă un mandat internațional de arestare, explică Interpol pe site-ul său oficial.

Akin Gurlek a precizat că demersul a fost făcut în baza mandatelor de arestare pe care le-au emis autoritățile turce pe numele lui Netanyahu și Moskovitch în data de 14 iulie.

Cei doi sunt urmăriți penal în Turcia pentru „crime împotriva umanității, genocid, privare de libertate agravată, agresiune și vătămare corporală intenționată, tortură, distrugerea de bunuri, jaf agravat și deturnarea de vehicule de transport”, a declarat Ministerul turc al justiției.

În dosar există în total 35 de inculpați, potrivit Anadolu.

Aproximativ 50 de nave se aflau în Flotila Global Sumud care a plecat din Turcia, în luna mai, spre teritoriul palestinian. Activiștii au fost reținuți de armata israeliană în Marea Mediterană și apoi au fost duși într-o închisoare israeliană înainte de a fi expulzați.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!