Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Norvegia alocă 190 de milioane de dolari pentru reconstrucția Ucrainei: Știm că are nevoie de finanțare urgentă

30 Iun. 2023, 11:20
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
30 Iun. 2023, 11:20 // Actualitate //  Realitatea.md

Norvegia a contribuit cu un grant în valoare de 190 de milioane de dolari la Fondul fiduciar de ajutor, recuperare, reconstrucție și reformă pentru Ucraina (URTF), sprijind astfel capacitatea guvernului de la Kiev de a furniza servicii, inclusiv investiții pentru repararea infrastructurii distruse. Anunțul a fost făcut de serviciul de presă al Băncii Mondiale.

Aceasta este a doua tranșă oferită de Norvegia, după grantul în valoare de 100 de milioane de dolari.

„Știm că Ucraina are nevoie de finanțare urgentă. Asistența actuală va contribui la susținerea infrastructurii de importanță critică și furnizarea neîntreruptă a serviciilor publice esențiale. De asemenea, asistența noastră prin intermediul Băncii Mondiale va contribui și la procesul de reformă, necesar pentru a promova creșterea economică, precum și reconstrucția postbelică și integrarea europeană. Contribuția face parte din pachetul de sprijin de cinci ani al Norvegiei pentru Ucraina și reprezintă un semn al sprijinului nostru pe termen lung pentru această țară”, a declarat ministrul de Externe al Norvegiei, Anniken Huytfeldt.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Directorul regional al Băncii Mondiale pentru Europa de Est, Arup Banerji, a declarat că instituția pe care o reprezintă îi este recunoscătoare Norvegiei pentru sprijinul continuu acordat fondului și efortul depus pentru susținerea și reconstrucția Ucrainei.

„Sperăm că aceste fonduri ne vor permite să alocăm mai multe resurse pentru reparații și reconstrucții de urgență, inclusiv pentru locuințe, transport și energie, asigurând continuitatea serviciilor de sănătate esențiale și a activităților agricole în toată țara”, a declarat Banerji.

Fondul fiduciar de ajutor, recuperare, reconstrucție și reformă pentru Ucraina a fost înființat în decembrie 2022. Fondul sprijină Ucraina în planificarea și implementarea agendei sale de redresare, reconstrucție rezilientă și reformă, asigurându-se că autoritățile ucrainene pot folosi mai multe surse de finanțare în mod eficient.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 09:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 09:23 // Slider //  Daniela Baranovschi

Zeci de persoane au ieșit în stradă la Madrid pentru a cere explicații și asumarea responsabilității după accidentul feroviar produs în cursul dimineții de miercuri. În paralel, oficiali spanioli au păstrat un moment de reculegere, în timp ce autoritățile au anunțat o scădere semnificativă a numărului de victime internate.

Mai mulți protestatari s-au adunat în fața sediului ministrului Transporturilor, Oscar Puente, din capitala Spaniei, potrivit presei spaniole.

Unii au purtat steaguri naționale, iar alții au afișat pancarte prin care au cerut răspunsuri după accidentul feroviar care a dat toată țara peste cap.

Pe una dintre pancarte apărea chiar numele ministrului Transporturilor, în condițiile în care protestatarii cer stabilirea responsabilităților pentru tragedie, transmite Mediafax.

Oficialii au păstrat un moment de reculegere

Într-o altă zonă a Madridului, oficiali de rang înalt au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor. Printre cei prezenți s-a numărat și Isabel Díaz Ayuso, președinta regiunii Madrid.

Scade numărul pacienților internați în provincia Toledo

Vești încurajatoare vin și din regiunea Castilla-La Mancha, unde serviciile de urgență au anunțat că numărul persoanelor spitalizate după accident a scăzut considerabil.

Potrivit celui mai recent bilanț, 53 de persoane se mai află internate în spitalele din provincia Toledo, față de 107, câte erau raportate cu doar câteva ore înainte.

Scăderea numărului de pacienți internați reprezintă o evoluție pozitivă în gestionarea urmărilor accidentului.

Autoritățile continuă să urmărească situația victimelor, în timp ce cererile pentru clarificarea circumstanțelor tragediei se fac tot mai auzite.

Informații de context

Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri pe linia care leagă capitala Madrid de regiunea Andaluzia, din sudul țării. Administratorul spaniol al infrastructurii feroviare, Adif, a decis oprirea circulației pe acest tronson.

Administratorul infrastructurii nu a anunțat un termen estimativ pentru reluarea traficului.

Autoritățile spaniole au anunțat trei zile de doliu național. Între timp, mai multe personalități spaniole au transmis mesaje de susținere pe rețelele de socializare.

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii i-a transmis un mesaj privat de condoleanțe monarhului spaniol.

Presa spaniolă relatează pe larg despre operațiunile de descarcerare de la locul accidentului care a șocat Spania. Au fost aduse macarale pentru a permite echipelor de intervenție să ajungă la victimele prinse în interiorul sau sub vagoane.

În momentul coliziunii, mai mulți călători au fost aruncați prin ferestrele vagoanelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!