Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Nota 2 pentru deputați la cunoașterea legii! Discuții că (nu) se permite circulația cu numere transnistrene

19 Mart. 2026, 18:16
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
19 Mart. 2026, 18:16 // Actualitate //  Realitatea.md

Se pare că unii deputați din Moldova nu cunosc legislația națională. La audierile Comisiei economie, buget și finanțe s-a vorbit despre circulația mașinilor cu numere transnistrene.

Vitalie Răilean, șeful Direcției politici în domeniul ordinii și securității publice, combaterii criminalității din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a vorbit despre modificarea prevederilor Codului Contravențional, referitoare la constatarea contravențiilor în domeniul circulației rutiere săvârșite cu vehicule înmatriculate în alte state.

Vasile Costiuc l-a întrebat dacă noile reglementări vor viza și șoferii care se deplasează cu numere transnistrene. Drept urmare, funcționarul a spus că aceste vehicule nu pot circula pe teritoriul Republicii Moldova. Nimeni dintre deputații din cadrul Comisiei, prezenți la ședință, nu l-a contrazis.

Radu Marian s-a uimit că informația este „inedită”. Vasile Costiu a întrebat dacă atunci când merge la mall și îl surprinde acolo pe Vadim Krasnoselski ar putea solicita intervenția poliției, iar răspunsul a fost afirmativ.

Ulterior, Petru Burduja a spus că asemenea informații trebuie consultate cu ministrul și dezmințite.

Răilean a insistat că deplasarea cu plăcuțe din stânga Nistrului este o încălcare a normelor de siguranță rutieră, deoarece „Codul Contravențional spune ce trebuie să facă proprietarii de vehicule înmatriculate în regiunea transnistreană”.

Subiectul ar urma să fie discutat și la ședința de miercuri, în plenul Parlamentului, iar MAI ar urma să prezinte informații suplimentare. Cel puțin așa au decis membrii Comisiei la ședință.

În redacția actuală, Codul Contravențional al Republicii Moldova prevede amenzi pentru persoanele care conduc mijloace de transport înmatriculate la autoritățile autoproclamate în stânga Nistrului sau cu plăcuțe neutre, însă nu au domiciliul în regiunea transnistreană, municipiul Bender, localitățile Gîsca, Chițcani, Zahorna, Merenești și Cremenciug din raionul Căușeni. Amenda ajunge la 4500 de lei și se aplică cinci puncte de penalizare.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!