Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Nu este exclus ca prezidențialele să aibă loc o dată cu parlamentarele, dacă așa va vrea „mușchiul” Parlamentului

23 Nov. 2023, 20:02
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Elena Putregai
23 Nov. 2023, 20:02 // Alegeri //  Elena Putregai

Nu este exclus ca alegerile prezidențiale să aibă loc o dată cu cele parlamentare și tocmai în 2025. Codul electoral nu interzice acest lucru, susține Alexandr Berlinschii, secretarul general al Comisiei Electorale Centrale, dar trebuie să existe anumite motive juridice. Mai multe declarații a făcut în cadrul emisiunii „Puterea A Patra” de la N4, ediția de joi, 23 noiembrie curent.

Întrebat de moderatorul Gheorghe Gonța dacă e posibil ca prezidențialele și parlamentarele să aibă loc în aceeași zi, pentru a economisi bani pe desfășurarea scrutinelor, Alexandr Berlinschii a răspuns în următorul fel: „Codul electoral prevede restricții când vorbim despre referendumuri republicane care nu pot avea loc în aceeași zi cu alegeri prezidențiale sau parlamentare, în rest, Codul electoral nu prevede vreo restricție”.

„Ar trebui de văzut temeiul, vorbim de perioade diferite de încetare a mandatelor. Funcția președintei expiră după luna decembrie, respectiv în 60 de zile trebuie să fie organizate prezidențiale. Mandatele deputaților expiră după luna iulie, respectiv va trebui să fie găsită o soluție juridică prin care un mandat să fie încetat înainte de termen sau un mandat să fie prelungit”, a adăugat el.

La insistența moderatorului, întrebat dacă cu ajutorul Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) asta s-ar putea întâmpla „lejer”, Alexandr Berlinschii a punctat că: „Nu sunt adeptul teoriei. Codul electoral spune clar că data alegerilor se stabilește printr-o hotărâre a Parlamentului”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 20:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 20:43 // Slider //  Ana Panaguța

Comisia Electorală Centrală (CEC) a anulat înregistrarea lui Serghei Sapunji, candidat independent la funcția de primar al satului Chirsova, raionul Comrat, UTA Găgăuzia, pentru alegerile locale noi din 1 noiembrie 2026. Decizia a fost luată după ce Comisia a constatat încălcarea legislației electorale privind finanțarea campaniei.

Potrivit materialelor examinate de CEC, în urma unei întâlniri cu alegătorii, candidatul ar fi organizat procurarea și livrarea a circa 5,3 tone de piatră spartă către un locuitor al satului. Materialul, în valoare de 4.000 de lei, ar fi fost achitat din banii personali ai candidatului.

CEC consideră că oferirea unui astfel de avantaj material în contextul campaniei electorale contravine interdicției de a oferi bunuri sau alte beneficii alegătorilor pentru a le influența exercitarea drepturilor electorale.

Anterior, Consiliul electoral al circumscripției sătești Chirsova constatase încălcarea și aplicase o sancțiune sub formă de avertisment. În urma verificării legalității deciziei, CEC a anulat însă hotărârea consiliului electoral, argumentând că, potrivit Codului electoral, încălcarea constatată atrage anularea înregistrării candidatului.

Totodată, Comisia a atenționat consiliul electoral să aplice întocmai prevederile legislației și sancțiunile corespunzătoare încălcărilor depistate.

Hotărârea CEC poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de trei zile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!