Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Nu vrea ambasadă, vrea obiective sportive pentru Chișinău! Ion Ceban cere transparență în cazul Stadionului Republican

21 Feb. 2022, 10:22
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
21 Feb. 2022, 10:22 // Actualitate //  Realitatea.md

Primarul General al Municipiului Chișinău, Ion Ceban, cere autorităților publice centrale transparență în cazul Stadionului Republican. Edilul de Chișinău se opune construcției vânzării terenului Ambasadei SUA în Moldova și propune construcția unor obiecte sociale pe terenul în cauză.

„Este scos la vânzare directă fără transparență, promisă de premierul Republicii Moldova, încă în luna august anul trecut, dar și de alți demnitari de rang înalt care se află astăzi la guvernare. Într-un final, cei de la APP acum se ocupă de toată procedura pentru a trece terenul din proprietate publică a statului în proprietate privată”, scrie Ion Ceban.

De asemenea, acesta susține că a expediat anterior o scrisoare prin care a solicitat Guvernului și Parlamentului ca pe terenul respectiv să fie construit un parc și obiective sportive.

„Reiterez poziția primăriei care a solicitat de mai multe ori oferirea acestui teren cu destinație specială Primăriei Chișinău pentru a fi construite obiective sociale. Am solicitat acest lucru și printr-o scrisoare adresată Guvernului și Parlamentul. Vrem construcția unui parc acolo și obiective sportive pentru Chișinău”, a adăugat Ion Ceban.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!