Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Numire în funcție pe furiș? Sectorul Rîșcani are un nou pretor. Cine este acesta?

23 Ian. 2024, 11:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
23 Ian. 2024, 11:40 // Actualitate //  Realitatea.md

Victor Poleacov, ex-consilier municipal din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), este noul pretor al sectorului Rîșcani. Despre asta aflăm din postarea de pe Facebook a Gărzii PSRM, unde Poleacov este felicitat de către tinerii socialiști.

O dispoziție în acest sens ar fi fost semnată de primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, în data de 16 ianuarie curent. Despre asta aflăm dintr-un comunicat al Preturii sectorului Rîșcani, publicat astăzi, 23 ianuarie, cu referire la o ședință care a avut loc luni, 22 ianuarie curent.

„22.01.2024 a avut loc o ședință de lucru a Preturii sectorului Rîșcani condusă de noul pretor, dl Victor Poleacov, numit în funcția prin Dispoziția Primarului General municipiului Chișinău, dl Ion Ceban, nr. 60-dc din 16.01.2024. La ședință au participat vicepretorii, secretarul și șefii secțiilor a preturii. Pretorul a deschis ședința printr-un discurs accentuat despre importanța muncii în comun în beneficiul sectorului Rîșcani”, se menționează în comunicat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Anterior, funcția de pretor al sectorului Rîșcani a fost deținută de Vlad Melnic. Deocamdată, Primăria municipiului Chișinău nu a anunțat public despre această numire în funcție, deși luni, 22 ianuarie curent, a avut loc ședința operativă a serviciilor municipale.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 16:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
29 Oct. 2026, 16:23 // Slider //  Cătălina Boico

Președinta Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane: Iurie Cara, Andrei Safonov și Serghei Verdeș. Decretele au fost semnate astăzi, 29 octombrie, de șefa statului.

Iurie Cara și Andrei Safonov sunt așa-numiții deputați în Sovietul Suprem de la Tiraspol. Potrivit Zonei de Securitate, aceștia au participat la adoptarea unor acte anticonstituționale, care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană. De asemenea, Cara și Safonov promovează ideologia „lumii ruse” și pledează pentru menținerea prezenței militare ilegale a Rusiei pe teritoriul Moldovei.

Serghei Verdeș a obținut cetățenia Republicii Moldova cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), potrivit sursei citate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, în februarie 2026, Maia Sandu a retras cetățenia a nouă exponenți actuali și foști ai regimului de la Tiraspol. Printre ei se afla și așa-numitul deputat Vadim Cravciuc, care candidează acum la funcția de așa-numit președinte. Acesta a contestat decretul în instanță.