Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

O biserică din Soroca, lăsată în voia sorții! Preot: „Prioritară este renovarea acoperișului care nu ține la ploi”

12 Iul. 2023, 13:16
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
12 Iul. 2023, 13:16 // Actualitate //  Realitatea.md

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Ocolina, raionul Soroca, solicită ajutorul sătenilor, după ce lăcașul a ajuns într-o stare avariată. Acoperișul necesită renovare urgentă, iar pentru asta e nevoie de mii de lei. Preotul localității a publicat un mesaj pe rețelele de socializare în care cere ajutorul oamenilor.

„Enoriașii bisericii din satul Ocolina, monument de arhitectură (ocrotit doar formal de stat) datat cu anul 1745 și considerată cea mai veche din raionul Soroca, cer ajutorul creștinilor pentru reparația acesteia. Prioritară este renovarea acoperișului care nu ține la ploi și uneori apa ajunge în altar. Pentru renovarea căruia este nevoie de aproape 300 mii de lei”, se arată în mesajul bisericii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În postare este indicat și un cont bancar unde pot fi făcute donațiile.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 13:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 13:34 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma ultimei runde de negocieri de pace cu Rusia, desfășurată la Abu Dhabi, scrie hotnews.ro.

Zelenski și-a reiterat poziția conform căreia Kievul nu este dispus să se retragă de pe teritoriul ucrainean.

El a afirmat că, dacă Ucraina ar primi un pachet de securitate, care să includă garanții de securitate, o armată ucraineană puternică și bine finanțată, precum și fonduri pentru reconstrucție, ar supune această chestiune unui referendum.

Dacă țările occidentale le confirmă, „atunci voi întreba societatea ucraineană ce părere are: acceptăm sau nu? Nu am dreptul să iau această decizie singur”, a spus președintele ucrainean.

El a adăugat că Kievul discută despre „garanții de securitate specifice din partea NATO și a UE”., conform AFP.

„Americanii au ridicat o întrebare: «Ce s-ar întâmpla dacă Ucraina ar adera la NATO? S-ar retrage Ucraina din Donbas?» A fost prima dată când s-a ridicat această problemă”, a declarat Zelenski reporterilor într-o declarație publicată sâmbătă de biroul său.

„De aceea cred că NATO a revenit pe ordinea de zi. Dar ați auzit și semnalele transmise de (președintele rus Vladimir) Putin, iar aceasta este o discuție extrem de dificilă”, a punctat liderul ucrainean.

Încercarea Rusiei de a schimba arhitectura de securitate, „periculoasă”

Zelenski a apreciat că UE și NATO reprezintă singura „adevărată securitate” a Europei și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este „periculoasă” și ar putea duce la noi războaie.

„Este periculos deoarece, în opinia mea, tocmai acest gen de lucruri duce la războaie sau la escaladări”, a declarat liderul ucrainean în fața jurnaliștilor vineri, într-o declarație supusă embargoului până sâmbătă, conform France Presse.

„Adevărata securitate pentru Europa o reprezintă UE și NATO. Atât. Nu există altă securitate pentru Europa”, a subliniat Zelenski.

Pe ce „mizează” Putin

Zelenski a mai spus că Moscova „mizează totul” pe campania militară din această iarnă, în contextul în care războiul dintre Ucraina și Rusia durează de aproape cinci ani.

El a solicitat un pachet de ajutor militar din partea Statelor Unite care, în opinia sa, l-ar determina pe Vladimir Putin să pună capăt luptelor.

De asemenea, adoptarea de către Congresul american a unor sancțiuni împotriva Rusiei reprezintă „tipul de motivație de care Putin are nevoie” pentru a iniția o dezescaladare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!