Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

O dronă a căzut într-un lan de floarea-soarelui din nordul țării: Au izbucnit patru incendii

08 Sept. 2026, 18:13
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
08 Sept. 2026, 18:13 // Actualitate //  Cătălina Boico

UPDATE: Ministerul Apărării precizează că a fost identificată aceiași dronă care a revenit în spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția Iași, România. Ulterior aceasta a dispărut de pe radar în zona satului Cobani, raionul Glodeni și a apărut din nou în proximitatea orașului Drochia. La ora 17:14 obiectul zburător a dispărut în zona satului Sturzovca, Bălți. La ora 17:39 spațiul aerian zona Centru a fost redeschis.

Ulterior, la ora 17:26, la dispeceratul „Nord” de la SNUPAU „112” a parvenit informația precum că, în extravilanul localității Mihăileni Vechi, ar fi căzut un aparat zburător de mici dimensiuni asemănător unei drone, în urma căderii căruia s-a incendiat vegetația uscată.

Știrea inițială

O nouă dronă a căzut în Republica Moldova. Poliția Națională precizează că autoritățile au fost sesizate, cu puțin timp în urmă, despre căderea unei drone într-un lan de floarea-soarelui din extravilanul satului Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani.

În urma căderii acesteia, modelul căruia urmează a fi stabilit, s-au produs patru focare de incendiu. Din fericire, victime nu au fost înregistrate.

La fața locului se deplasează toate serviciile specializate pentru documentarea cazului și stabilirea tuturor circumstanțelor.

Poliția îndeamnă cetățenii să nu se apropie de zona respectivă și precizează că va reveni ulterior cu detalii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Oamenii din Mihăileni, raionul Rîșcani, afirmă că au auzit o bubuitură puternică și susțin că ar fi căzut o dronă în apropierea localității.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!