Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

O nouă plângere în UE împotriva Temu: Comercianții din Austria acuză platforma asiatică de practici necinstite

22 Sept. 2024, 19:28
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
22 Sept. 2024, 19:28 // Economie //  Elena Putregai

Asociația Comercianților din Austria (Handelsverband) a depus la finalul lunii trecute o plângere oficială la Autoritatea Federală pentru Concurență (BWB) împotriva platformei de comerț online Temu, informează un comunicat al organizației. Plângerea acuză Temu de practici comerciale necinstite, încălcând legislația austriacă privind concurența loială (UWG).

Printre principalele acuzații se numără inducerea în eroare a consumatorilor prin prezentarea falsă a unor oferte limitate în timp, utilizarea unor prețuri de referință umflate pentru a sugera reduceri mai mari decât cele reale și crearea unei false insuficiențe a stocurilor pentru a stimula achizițiile rapide.

Potrivit sursei citate, în Austria sosesc fiecare zi 30.000 de pachete de pe platformele online asiatice care nu respectă regulile aplicabile cu privire la expediere, livrare, reclame și promovare în raport cu clienții.

Temu este acuzată că afișează reduceri care reprezintă practici înșelătoare. Platforma promovează așa-zise oferte de tipul “Ultima zi” sau “Reducere specială”, însoțite de un contor care sugerează că timpul este pe cale să expire și că oferta este unică. Însă, potrivit plângerii, aceste produse sunt promovate la câteva zile distanță, uneori chiar la prețuri mai mici.

Handelsverband susține că aceste practici nu doar că afectează consumatorii austrieci, ci și distorsionează concurența, punând în pericol afacerile locale.

“Reprezentăm companii locale care asigură sute de mii de locuri de muncă în țara noastră și finanțează statul bunăstării pentru toată lumea cu plățile lor de impozite. Acestea sunt expuse riscului din cauza concurenței neloiale. De asemenea, trebuie să luăm acțiuni în justiție, folosind toate mijloacele posibile pentru a preveni daunele aduse companiilor și, ulterior, omenilor din țara noastră”, transmite Handelsverband.

Organizația solicită intervenția urgentă a autorităților pentru a asigura respectarea regulilor și protejarea pieței interne.

Prin poziția luată de comercianții austrieci, Austria se alătură țărilor UE în a lua atitudine față de platformele asiatice Shein și Temu, în timp ce Comisia Europeană a solicitat platformelor Temu și Shein să furnizeze informații privind respectarea Actului privind serviciile digitale (DSA). Încălcarea prevederilor DSA poate duce la amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală a unei companii.

În ultimele luni, Comisia Europeană a desemnat, în temeiul Actului privind serviciile legislative, atât Shein, cât și Temu, drept platforme online foarte mari care trebuie să respecte normele UE privind serviciile digitale, protejând consumatorii.

În același timp, presa a relatat că UE pregătește modificarea taxelor vamale pentru coletele de sub 150 de euro pentru a contracara volumele uriașe de colete Shein și Temu, acuzate că nu respectă legislația europeană.

De altfel, Federația Organizațiilor Consumatorilor Germani a transmis încă din luna aprilie că platforma chineză Temu nu respectă legislația UE privind protecția consumatorilor, avertizând că ia în considerare o acțiune în justiție. Ulterior, Polonia a amenințat de la nivel guvernamental platformele asiatice Shein și Temu cu blocarea geografică dacă vor încălca drepturile clienților polonezi

Și la nivel național, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor din România a demarat verificări privind potențiale practici comerciale incorecte ale platformelor online de cumpărături Temu și Shein.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:59 // Slider //  Ana Panaguța

Un nou centru comercial, în valoare de aproximativ 250 de milioane de euro, va fi construit la Stăuceni, de companiile SUMMA și FIBA. Investiția reprezintă circa 1,3% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova și se numără printre cele mai mari proiecte private realizate în țară de la proclamarea independenței.

Lansarea construcției a avut loc în prezența premierului Vasile Tofan, care a declarat că astfel de proiecte pot contribui la crearea locurilor de muncă, dezvoltarea serviciilor și accelerarea creșterii economice.

Șeful Executivului a subliniat că Republica Moldova are nevoie de mai multe investiții private de anvergură pentru a ajunge la o creștere economică anuală de 4-5%.

„Dacă vrem să creștem economia mai rapid, avem nevoie de mai multe asemenea investiții ambițioase și de mai mulți investitori care să creadă în Moldova pe termen lung”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a menționat și potențialul noului centru comercial de a atrage vizitatori din țările vecine, inclusiv din România, contribuind astfel la dezvoltarea turismului. Potrivit acestuia, autoritățile își doresc ca tot mai mulți oameni să aleagă Chișinăul pentru cumpărături, restaurante, evenimente și escapade de weekend.

„Provocarea este să vină ieșenii la mall la Chișinău, nu doar noi la Iași”, a afirmat premierul.

Totodată, Vasile Tofan a apreciat faptul că SUMMA și FIBA își extind investițiile în Republica Moldova. Cele două companii au dezvoltat anterior proiecte în domeniul turismului, serviciilor hoteliere și sănătății, iar în prezent sunt implicate și în sectorul energetic.

Printre proiectele energetice se numără un parc eolian cu o capacitate de peste 40 MW și un sistem de stocare a energiei de peste 10 MWh.

„Asta îmi place cel mai mult la proiectul de astăzi: investitori care cunosc Moldova, au investit aici, au avut încredere și aleg să investească din nou – la o scară mult mai mare”, a mai declarat Vasile Tofan.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!