Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

O nouă schemă de corupere și finanțare electorală gestionată din Federația Rusă prin aplicația TAITO

04 Aug. 2025, 12:11
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Valentina Canasina
04 Aug. 2025, 12:11 // Actualitate //  Valentina Canasina

O posibilă rețea de corupere și influențare a procesului electoral din Republica Moldova, coordonată din Federația Rusă, este investigată de autorități. Potrivit informațiilor preliminare, schema ar fi fost pusă în aplicare prin intermediul aplicației mobile TAITO, care ar fi fost utilizată pentru organizarea de lecții de propagandă și instruiri cu caracter electoral, în contextul alegerilor parlamentare din toamnă.

Ancheta arată că mai mulți cetățeni moldoveni ar fi fost contactați prin platformă și, după prelucrarea datelor personale, ar fi primit instrucțiuni din partea unor coordonatori privind participarea la proteste, acțiuni de corupere electorală și sprijinirea unor concurenți politici.

Pentru implicarea în aceste activități, participanților li s-ar fi promis sume între 15.000 și 50.000 de lei lunar. Totuși, potrivit autorităților, în realitate banii nu au fost achitați. Mai mult, persoanele implicate ar fi fost constrânse prin contracte fictive, care includeau clauze punitive menite să le împiedice să-și revendice drepturile sau să dezvăluie implicarea în acțiuni ilegale.

Poliția Republicii Moldova a anunțat că documentează cazul în colaborare cu alte instituții naționale și internaționale, pentru a identifica organizatorii și beneficiarii rețelei.

Autoritățile fac apel la cetățeni să manifeste prudență și să evite implicarea în activități suspecte legate de procesul electoral, subliniind că astfel de practici subminează democrația și siguranța națională. Ancheta este în plină desfășurare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! 

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 13:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2026, 13:02 // Slider //  Realitatea.md

În această seară, de la ora 20:00, vă invităm să urmăriți o nouă ediție a emisiunii „Rezoomat”, moderată de jurnalista Ileana Pîrgaru. Invitata ediției este ministra Finanțelor, Victoria Belous.

În timpul emisiunii vor fi analizate cele mai importante subiecte de actualitate printre care:

  • Lansarea programului guvernamental „Ajutor la contor”
  • Majorarea salariilor în sectorul public de la 1 ianuarie 2027
  • Creșterea datoriei de stat până la 150 miliarde de lei
  • Solicitarea FMI privind descreșterea deficitului bugetar
  • Salarii de peste 100 de mii de lei pentru angajații Moldova Project

Emisiunea va fi transmisă în direct la Realitatea TV și pe platformele www.realitatea.md și www.rlive.md

Cu o acoperire națională de 84%, Realitatea TV transmite emisiunea în direct pe toate rețelele de cablu și IPTV din Republica Moldova, fiind inclus în lista Must Carry.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!