Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

O nouă ședință moldo-română la Chișinău! Vor avea loc întrevederi cu avocați, notari și experți judiciari

04 Apr. 2023, 11:43
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
04 Apr. 2023, 11:43 // Actualitate //  Realitatea.md

Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului Republicii Moldova se va convoca într-o nouă ședință comună cu Comisia juridică, de disciplină și imunități din Camera Deputaților a Parlamentului României. Reuniunea va avea loc joi, 6 aprilie 2023, la Chișinău.

De asemenea, joi, vor avea loc ședințe ale grupurilor de lucru comune cu avocații, notarii, executorii judecătorești și experții judiciari. În cadrul acestora vor fi discutate mai multe inițiative legislative în domeniu.

„După ședința comună a comisiilor, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova, Olesea Stamate, și președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul Parlamentului României, Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, vor susține declarații de presă”, anunță reprezentanții Parlamentului.

Delegația Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul Parlamentului României se va afla în Republica Moldova în perioada 5 – 8 aprilie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că o ședință similară a avut la Chișinău în data de 23 martie 2023. Agenda vizitei a inclus întrevederi cu membrii Comisiei politică externă și integrare europeană, ai Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică și ai Grupului parlamentar de prietenie cu România.

Totodată, parlamentarii români s-au întâlnit cu ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. În cadrul întrevederilor au fost abordate subiecte de actualitate, printre care reforma justiției și parcursul european al țării noastre.

„Proiectul România are prioritate în comunicare – ediția 2.0 – este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.”

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!