Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

O premieră! Republica Moldova – în pregătiri pentru a găzdui Campionatului European de Haltere U15 și U17

19 Feb. 2023, 18:42
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
19 Feb. 2023, 18:42 // Sport //  Realitatea.md

În Republica Moldova va fi organizată prima ediție a Campionatului European de Haltere U15 și U17 (n.r. tineri sub 15 și 17 ani). Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, Anatol Topală. Este o premieră! Acesta va avea loc Arena Chișinău care s-a deschis la sfârșitul anului trecut.

„Acest eveniment îl organizăm împreună cu Federația Națională de Haltere, Federația Europeană de Haltere, și sperăm să avem un eveniment frumos pentru sportivii noștri din țară, dar și pentru sportivii străini care vor veni să participe la acest eveniment. Mai sunt de parcurs câteva etape pentru a clarifica toate pozițiile și siguranța  că avem totul organizat din perspectiva cerințelor care trebuie să corespundă, cu infrastructurile unde se va organiza acest concurs”, a declarat Anatol Topală.

Președintele Federației de Haltere din Moldova, Antonio Conflitii, care este și conducătorul forului european, s-a arătat bucuros că Arena Chișinău va fi utilizată în scopuri sportive și nu doar artistice.

Campionatul se va desfășura în perioada 6-17 iulie. O comisie formată din Federația Europeană de Haltere deja a vizitat Republica Moldova pentru a evalua nivelul de pregătire.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:02 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP.

„De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimidări. Ei îmi implică și familia și sunt dispuși să plătească pentru a obține mai multe detalii despre mine și despre cei apropiați”, a spus el, transmite Agerpres.

Tajani a adăugat că motivul atacurilor este susținerea Italiei pentru Ucraina, „apărarea libertății unui stat suveran, luarea de poziție clară în favoarea democrației și a independenței unei acțiuni”.

AFP reamintește că guvernul de la Roma sprijină Kievul atât umanitar, cât și militar.

Ministrul a afirmat în urma atacurilor din partea ascunsă a internetului cunoscută ca „dark web” că „reacția mea este foarte simplă: în niciun caz nu mă voi lăsa intimidat”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!