Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

O profesoară a dat BAC-ul în locul fiului ei. Femeia a fost condamnată la închisoare, iar diploma băiatului – anulată

01 Feb. 2025, 12:28
 // Categoria: În Lume // Autor:  Cătălina Boico
01 Feb. 2025, 12:28 // În Lume //  Cătălina Boico

O profesoară din Târgu Mureș, România, a fost condamnată la 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare, după ce în vara 2023 a susținut bacalaureatul în locul fiului ei.

Aceasta făcea parte din comisia de bacalaureat din cadrul centrului de examen, acolo unde a fost repartizat să susțină examenul fiul său, elev cu cerințe educaționale speciale, transmite presa din România. El nu a fost prezent în sala de examen, mama sa redactând toate cele trei probe, potrivit datelor din dosar. Acesta a fost declarat admis.

Potrivit procurorilor, fraudarea a fost posibilă, cu implicarea unui reprezentat al instituției, care a primit 15.000 lei mită în schimbul garantării promovării bacalaureatului de către elevul cu CES.

În acest caz, judecătorii i-au stabilit profesoarei un termen de supraveghere de doi ani, perioadă în care va trebui să presteze și 90 de zile de muncă în folosul comunității, dar și să frecventeze un program de reintegrare socială. Pentru că diploma emisă pe numele fiului profesoarei a fost obținută prin fraudă, tribunalul a decis anularea sa.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De asemenea, alte patru cadre didactice din Mureș, care au făcut parte din comisiile de examen, au fost condamnate, marți, pentru fraudarea bacalaureatului.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!