Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Oamenii de știință, în alertă. Au reînviat „virușii zombie”. Cât de periculoși sunt microbii antici?

01 Dec. 2022, 08:30
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
01 Dec. 2022, 08:30 // În Lume //  Redacția Realitatea

Cercetătorii au înviat un „virus zombie” care a rămas înghețat timp de aproape 50.000 de ani sub un lac din Siberia, acesta fiind cel mai vechi virus care a fost trezit din nou la viață până acum, potrivit Insider. Oamenii de știință au avertizat că aceste virusuri antice ar putea reprezenta un pericol pentru sănătatea publică.

Potrivit unui studiu care nu a fost încă verificat de alte echipe de cercetători, oamenii de știință de la Centrul Național Fracnez pentru Cercetare Științifică au examinat probe antice culese din permafrostul siberian. Cercetătorii francezi au înviat și documentat 13 virusuri nemaivăzute până acum pe care le-au numit „virusuri zombie”, întrucât acestea rămân infecțioase în ciuda faptului că au rămas blocate în pământul înghețat timp de zeci de milenii, scrie Interesting Engineering.

„Din cauza încălzirii globale, permafrostul a cărui dezghețare este ireversibilă eliberează materie organică înghețată de până la un milion de ani, majoritatea descompunându-se în dioxid de carbon și metan, ceea ce contribuie și mai mult la efectul de gaze de seră”, a spus microbiologul Jean-Marie Alempic, persoana care a condus studiul virusurilor zombie.

Toate cele 13 virusuri au genomuri diferite, iar cel mai vechi dintre ele, numit Pandoravirus yedoma, are aproape 48.500 de ani. Este de menționat faptul că Pandoravirusul a fost descoperit sub fundul unui lac din Yukechi Alas în regiunea Iacuția, Rusia, însă celelalte virusuri au fost găsite în diverse locuri, precum în blana unui mamut și în intenstinele unui lup siberian.

„Situația ar fi mult mai dezastruoasă în cazul unei plante, animal sau boală umană cauzată de învierea unui virus antic necunoscut”, au scris cercetătorii, care au emis deja un avertisment pentru autoritățile din domeniul medical despre lipsa de actualizare a cunoștințelor pe care le deținem despre virusurile ce „trăiesc” încă în permafrost în ultimul deceniu.

Microbii antici se trezesc la viață din cauza încălzirii globale

Nu este prima dată când cercetătorii au descoperit un virus antic blocat în gheață. În 2014, aceiași oameni de știință au înviat un virus blocat în permafrost de 30.000 de ani. Descoperirea a fost revoluționară pentru că s-a dovedit pentru prima dată că un virus atât de vechi poate în continuare să infecteze organisme. Dar acum, cercetătorii au doborât recordul pe care l-au stabilit acum 8 ani. Cu toate că echipa a avut grijă să readucă la viață doar virusurile care nu mai pot infecta oamenii, multe dintre virusurile necunoscute blocate în permafrost ar putea să fie periculoase pentru oameni. Unele dintre ele au provocat deja victime.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O epidemie de antrax în Siberia a infectat în 2016 zeci de persoane, omorând un băiat de 12 ani. Vectorul bolii ar fi dezghețarea și descompunerea cadavrului unui ren care a murit în 1941. Nu se știe sigur dacă aceste virusuri antice ar avea capacitatea de a infecta o gazdă după ce au fost expuse condițiilor mediului exterior, precum căldura, oxigenul și razele ultraviolete.

Cercetătorii spun, însă, că șansele să ajungem într-o astfel de situație cresc pe măsură ce permafrostul se dezgheață tot mai mult și din ce în ce mai mulți oameni încearcă să exploateze zona arctică ce se topește de la încălzirea globală și oferă noi oportunități comerciale și industriale. Pericolul este încă mic, dar el există. Va fi nevoie de mai multe studii pentru a determina pericolul pe care acești agenți infecțioși îl prezintă odată cu topirea permafrostului.

 

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 15:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 15:45 // Slider //  Daniela Baranovschi

Președintele rus Vladimir Putin este pregătit să poarte o conversație telefonică cu omologul ucrainean Volodimir Zelenski. Un anunț în acest sens a fost făcut vineri de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează publicația ucraineanã UA News.

„Putin este deschis la o conversație telefonică, bet Zelenski nu l-a sunat încă”, a spus purtătorul de cuvânt. Oficialul rus nu a oferit detalii suplimentare cu privire la momentul sau precondițiile care ar face posibilă ipotetica discuție, notează publicația citată.

Însă Peskov a menționat că poziția liderului rus – de disponibilitate la dialog telefonic – este valabilă și în cazul unor posibile convorbiri între Putin și președintele francez Emmanuel Macron sau cancelarul german Friedrich Merz.

UA News amintește că poziția exprimată de Kremlin vine după discuția telefonică purtată de președintele finlandez Alexander Stubb și de premierul norvegian Jonas Gahr Støre cu liderul rus.

Demersul celor doi a fost criticat de unii lideri din Uniunea Europeană, scrie Antena3CNN.

Vladimir Putin a profitat de discuția telefonică avută recent cu liderii Finlandei și Norvegiei pe tema Ucrainei, din 27 octombrie, pentru a le ține acestora o lungă prelegere despre istoria slavă medievală. Liderul rus ar fi subliniat dificultățile cu care se confruntă Europa pentru a-și impune punctul de vedere în cadrul viitoarelor negocieri de pace în vederea încheierii războiului din Ucraina, a relatat ziarul britanic Financial Times (FT).

Discuția telefonică dintre Putin și președintele finlandez Alexander Stubb și premierul norvegian Jonas Gahr Store a fost prima convorbire pe care liderul de la Kremlin a avut-o cu un lider european, pe tema Ucrainei, din iulie anul trecut, când interlocutorul său a fost președintele francez Emmanuel Macron.

În loc să discute aspectele care ar putea pune punct războiului din Ucraina, Putin i-a supus pe liderii nordici unei lungi expuneri despre ceea ce Kremlinul numește „motivele inițiale ale conflictului”, au declarat sub anonimat pentru FT trei persoane familiarizate cu conversația de marți. Potrivit ziarului britanic, Stubb și Store nu l-au întrerupt pe Putin, încercând să înțeleagă în ce măsură este dispus la dialog cu Europa.

O purtătoare de cuvânt a guvernului finlandez a confirmat că autoritățile de la Helsinki au cerut publicației britanice să corecteze articolul. Financial Times a refuzat să facă modificări, declarându-se „convins de acuratețea relatării jurnalistice”.

O sursă apropiată de Kremlin a declarat pentru Reuters că, în discuția cu liderii europeni, Putin și-a reafirmat poziția neschimbată, care presupune cedarea de către Ucraina a întregii regiuni Donbas, necucerită complet de armata rusă nici după aproape cinci ani de război. În plan public, Kremlinul a transmis că, în timpul convorbirii, Putin a acuzat statele NATO și UE de o „politică de prelungire” a războiului.

Consilierul lui Putin, Iuri Ușakov, a declarat ulterior că, dacă Stubb și Store vor dori să-l sune din nou pe Putin, acesta „va răspunde întotdeauna”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!