Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

Oamenii de știință susțin că au găsit Paradisul și nu este „acolo unde credeam că e”

20 Apr. 2025, 09:19
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Realitatea.md
20 Apr. 2025, 09:19 // Sci-tech //  Realitatea.md

Locația Grădinii Edenului, acel tărâm paradisiac despre care se spune că a fost locuit de primii oameni, Adam și Eva, a fost de-a lungul timpului subiectul multor teorii, speculații și cercetări. Deși textul biblic o descrie ca un spațiu idilic unde omul trăia în comuniune cu divinitatea, fără rușine sau durere, grădina a devenit inaccesibilă după ce cei doi locuitori ai săi au fost alungați pentru că au gustat din fructul interzis, scrie Cancan.

În Cartea Genezei se menționează că un râu pornea din Eden și se împărțea în patru brațe. Două dintre acestea – Tigru și Eufrat – sunt bine cunoscute și se află în actualul Irak, regiunea istorică Mesopotamia. Celelalte două, Pison și Gihon, rămân învăluite în mister. De aici a derivat ideea general acceptată că Edenul ar fi fost situat undeva în zona Mesopotamiei.

Totuși, o nouă teorie vine să schimbe această perspectivă. Un cercetător în domeniul informaticii, Dr. Konstantin Borisov, susține că Grădina Edenului nu s-ar fi aflat în Irak, ci în Egipt. Conform analizei sale, râul Gihon menționat în Biblie ar fi, de fapt, Nilul, iar restul elementelor din text s-ar potrivi mai bine cu geografia egipteană.

Mai mult, el susține că Marele Sfinx și piramidele de la Giza s-ar afla pe locul fostului Pom al Vieții, ceea ce ar da o nouă dimensiune simbolismului acestor monumente antice. Borisov a analizat și hărți antice, printre care unele datate în jurul anului 500 î.Hr., pe care apare un râu denumit Oceanus ce înconjoară lumea cunoscută, iar în partea sa superioară se află înscris „Paradisul”. De aici a dedus că râurile care izvorăsc din acest Oceanus ar fi Nilul, Tigru, Eufrat și Indusul – patru cursuri de apă care ar putea corespunde celor menționate în Biblie.

Teoria lui intră însă în conflict cu interpretările tradiționale și cu alte ipoteze formulate de-a lungul timpului. Unii cercetători au propus că Pisonul ar fi un râu secat din Peninsula Arabică, iar Gihonul ar putea fi legat de regiunile Etiopiei, ceea ce ar menține localizarea Edenului în zona Orientului Apropiat. Pe de altă parte, interpretări mai simbolice sau religioase duc Edenul în cu totul alte părți ale lumii. De exemplu, în unele tradiții religioase din America, Grădina Edenului ar fi fost situată în Missouri, SUA.

Ipoteza lui Borisov aduce în discuție și ideea că, dacă Edenul a fost un loc real, acesta ar fi putut fi mascat de simbolism și pierdut în istorie. În lipsa unor dovezi arheologice concrete, locația exactă rămâne o enigmă, dar interesul pentru descoperirea Grădinii Edenului persistă, alimentat atât de credință, cât și de curiozitatea științifică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 15:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
23 Oct. 2026, 15:31 // Slider //  Realitatea.md

Într-un bloc din centrul municipiului Chișinău, tavanul unui apartament s-a prăbușit peste canapea. Din fericire, în momentul incidentului nimeni nu se afla acasă.

Locuința se află la etajul patru al unui bloc de pe bulevardul Iuri Gagarin. Când au revenit acasă, oamenii au găsit un tabloul dezolant – podul și o parte din apartament distruse.

Cetățenii care locuiesc în bloc au expediat redacției Realitatea imagini de la fața locului și afirmă că starea acoperișului este deplorabilă de mai mult timp, iar ploaia de ajunge în case.

La locul incidentului au intervenit polițiștii, salvatorii și reprezentanții Primăriei, relatează cetățenii. Locuitorilor apartamentului avariat li s-ar fi interzis să rămână în casă, iar vecinii ar fi fost avertizați că sunt și ei în pericol.

Unul dintre locuitorii blocului, care are doi copii, ar fi fost nevoi să semneze o declarație pe proprie răspundere, că își asumă riscurile, dacă rămâne în apartament.

„D fost creată o comisie de resort din domeniul autorităților publice locale, la moment cazul este evaluat de experții în construcție. IGSU la momentul inițial de evaluare nu a stabilit risc pentru viața. În rest cazul este gestionat de comisia creată în domeniu din partea autorităților”, a comunicat pentru Realitatea ofițera de presă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu.

Deși oamenii afirmă că la fața locului au intervenit și oamenii legii, serviciul de presă al Poliției Capitalei a informat Realitatea că nu are înregistrat asemenea caz.

Reprezentanții Primăriei Capitalei nu au răspuns deocamdată la solicitarea Realitatea de a oferi precizări la subiect.