Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Oaspeți la Chișinău! Ce se va întâmpla, în perioada 22-23 mai curent, în Parlament

20 Mai 2023, 12:17
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
20 Mai 2023, 12:17 // Politica //  Realitatea.md

Secretarii generali ai parlamentelor din țările Parteneriatului Estic vor participa la o Masă rotundă, găzduită de Parlamentul Republicii Moldova. Evenimentul, care va avea loc în perioada 22-23 mai, va reuni reprezentanți ai secretariatelor parlamentelor din Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina și din țara noastră pentru un schimb de bune practici.

„Discuțiile se vor axa pe subiectul controlului parlamentar și rolului administrațiilor parlamentare în acest proces. Participanții la Masa rotundă vor împărtăși din experiența lor în activitatea de evaluare ex-post a legilor, ca instrument de control parlamentar. Agenda evenimentului mai include și discuții despre rolul controlului parlamentar în procesul de integrare europeană și în consolidarea cooperării regionale între țările Parteneriatului Estic”, anunță legislativul.

În deschiderea reuniunii, participanții la discuții vor fi salutați de către Președintele Parlamentului, Igor Grosu, Secretarul general, Tamara Gheorghița, Secretarul general al Parlamentului Georgiei și Președinte al Rețelei Secretarilor generali ai Parlamentelor țărilor Parteneriatului Estic, Ketevan Kvinikadze, precum și Directorul de țară al GIZ Moldova, Claudia Hermes.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Masa rotundă este organizată cu suportul proiectului de asistență al Agenției germane de cooperare (GIZ) „Administrație parlamentară modernă și puternică în țările Parteneriatului Estic, Etapa II”.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 20:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 20:40 // Slider //  Ana Panaguța

Magnatul american din domeniul tehnologiei, Elon Musk, directorul companiei SpaceX, a acuzat Ucraina că a încălcat condiţiile de utilizare ale serviciului Starlink, după ce, pe fondul tensiunilor cu Washingtonul, viteza conexiunii sale a fost limitată timp de câteva zile, informează news.ro.

„Condiţiile de utilizare ale Starlink au rămas neschimbate: este vorba de un sistem civil, nu de un mijloc de a ucide. Orice încălcare a acestor condiţii va duce la întreruperea serviciului”, a scris Musk într-un mesaj postat sâmbătă pe X.

El a adăugat că Starlink rămâne „crucial pentru apărarea Ucrainei, deoarece este singurul sistem care nu poate fi bruiat sau distrus, cel puţin pentru moment. Dacă Starlink ar fi dezactivat, linia frontului ucrainean s-ar prăbuşi imediat”, a subliniat el într-un alt mesaj.

Deşi Elon Musk şi-a schimbat de mai multe ori poziţia cu privire la Ucraina de la invazia rusă a ţării în 2022, el a afirmat întotdeauna că orice problemă ţine de responsabilitatea guvernului american, şi nu a companiei sale, SpaceX.

Kievul se bazează pe sistemul de comunicaţii prin sateliţi civili Starlink, precum şi pe versiunea sa de nivel militar, Starshield, în eforturile sale de a se apăra împotriva atacurilor ruseşti cu rachete şi drone.

Ministrul ucrainean al Apărării, Evgheni Khmara, a declarat sâmbătă că conexiunea sistemului Starlink era din nou „stabilă”, viteza Starlink/Starshield depăşind 400 Mbit/s. „Acest rezultat este important în primul rând pentru frontul nostru, pentru militarii noştri, pentru funcţionarea dronelor, pentru logistică şi pentru comunicaţii”, a adăugat el.

Ucraina se plângea de câteva zile de o limitare a vitezei terminalelor Starlink la peste 160 km/h. Concret, aceasta înseamnă că aparatele militare ucrainene, în special dronele aeriene, îşi pierd conexiunea dacă depăşesc această viteză.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a acuzat Washingtonul că se află la originea acestor limitări şi că nu a avertizat Kievul în repetate rânduri cu privire la sosirea rachetelor ruseşti înainte ca acestea să lovească. Casa Albă şi Elon Musk, a cărui companie SpaceX administrează Starlink, au negat amândoi că ar fi responsabili de limitarea acestui sistem satelitar.

Vineri, Donald Trump a anunţat că Elon Musk a „reactivat” reţeaua Starlink pentru Ucraina. Aceste limitări au început după un moment de maximă tensiune între Volodimir Zelenski şi Donald Trump, care şi-au adresat critici dure prin intermediul mass-media.