Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Oficial al Comisiei Europene, în vizită la Chișinău. I-a transmis un mesaj premierului Tofan la început de mandat

24 Iul. 2026, 15:09
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Iul. 2026, 15:09 // Actualitate //  Realitatea.md

Directorul General pentru Extindere și Vecinătatea Estică din cadrul Comisiei Europene, Gert Jan Koopman, aflat într-o vizită la Chișinău, s-a întâlnit cu premierul Vasile Tofan și viceprim-miniștrii Guvernului. Oficialul european a reafirmat sprijinul Uniunii Europene pentru parcursul european al Republicii Moldova și i-a urat succes noului prim-ministru la început de mandat.

„Discuțiile s-au axat pe parcursul european al Republicii Moldova și pe Planul de Creștere, care sprijină accelerarea reformelor, atragerea investițiilor și dezvoltarea economică și socială a țării.

Directorul Koopman i-a urat succes Prim-ministrului Vasile Tofan la început de mandat și a reafirmat sprijinul Uniunii Europene pentru avansarea Republicii Moldova pe calea integrării europene, cu rezultate tangibile pentru cetățeni”, se arată în mesajul publicat de Delegația UE.

Totodată, oficialii au discutat despre implementarea Agendei de reforme 2025–2027. Potrivit Executivului, Republica Moldova a îndeplinit 18 dintre cele 20 de angajamente stabilite pentru primul semestru al anului 2026 și, în cazul unei evaluări pozitive din partea Comisiei Europene, ar putea beneficia în luna septembrie de o nouă tranșă de 157 de milioane de euro din Planul de creștere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:33 // Slider //  Daniela Baranovschi

Circulația prin punctul de trecere a frontierei Costești–Stânca a fost reluată, iar camioanele pot traversa din nou frontiera în regim normal. Redeschiderea punctului oferă transportatorilor o rută suplimentară și permite distribuirea fluxului de camioane între posturile vamale.

Transportatorii sunt îndemnați să își planifice din timp traversarea și să verifice intervalele disponibile în sistemul electronic BQS, în funcție de categoria transportului: cu marfă, fără încărcătură sau cu statut AEO. Programarea prin acest sistem este obligatorie pentru camioanele care ies din Republica Moldova prin postul vamal Costești–Stânca.

Amintim că traficul prin punctul de trecere a frontierei Stânca–Costești a fost sistat temporar sâmbătă, 7 noiembrie, pentru desfășurarea unor lucrări tehnice planificate la baraj.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!