Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Olesea Stamate promite că nu vom mai avea stare de urgență… „Dacă nu se întâmplă nimic mai rău”

28 Nov. 2023, 10:08
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
28 Nov. 2023, 10:08 // Societate //  Victoria Laur

Starea de urgență în Republica Moldova nu va mai fi prelungită. Declarația a fost făcută de Olesea Stamate, în studioul TV8, deputata precizând că, totuși, în cazul unei solicitări repetat Parlamentul se poate întruni de urgență.

Stamate a precizat în cadrul emisiunii „Новая неделя” că Executivul a justificat prelungirea măsurii doar pentru 30 de zile. Conform ei, Guvernul a pregătit măsurile care vor putea substitui deciziile CSE, acestea fiind aprobate și de Legislativ, motiv pentru care starea de urgență nu mai trebuie prelungită.

„Reprezentantul Guvernului, care a prezentat inițiativa în Comisie și în pen, a justificat necesitatea prelungirii stării de urgență doar pentru 30 de zile, doar dacă, nu dă Doamne, nu se va întâmpla ceva mai rău. Guvernul a pregătit majoritatea actelor legislative pe care trebuie să le aprobăm pentru a substitui deciziile Comisiei Situații Excepționale. La sfârșitul lunii decembrie, având aceste acte adoptate, nu va trebui să prelungim starea de urgență. Sper asta”, a declarat Stamate.


Moldova se află în stare de urgență de pe 24 februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina. Anterior, mai mulți oficial de rang înalt afirmau că măsura va fi menținută cât în țara vecină are loc războiul.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!