Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

OMS, după posibilul caz de ciumă din Rusia: Riscul pentru Europa este „foarte scăzut”

06 Oct. 2026, 15:03
 // Categoria: În Lume // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Oct. 2026, 15:03 // În Lume //  Daniela Baranovschi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că riscul sanitar în Europa este deocamdată „foarte scăzut” după ce o angajată a unui institut de cercetare a agenţilor patogeni periculoşi din Siberia, în estul Rusiei, a decedat în urma unui posibil caz de ciumă pneumonică, transmite marţi agenţia de presă EFE.

„Evaluarea iniţială a riscului, realizată de OMS pe baza informaţiilor disponibile, estimează că acesta este «între moderat şi scăzut» în Irkutsk (regiunea siberiană unde a fost înregistrat cazul), «scăzut» pentru Rusia în ansamblu şi «foarte scăzut» pentru Europa”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al agenţiei, Christian Lindmeier.

Purtătorul de cuvânt a adăugat, în cadrul unei conferinţe de presă, că OMS „monitorizează îndeaproape” situaţia, „depunând eforturi pentru a informa celelalte ţări”, transmite Digi24.

OMS a fost informată de către autorităţile ruse cu privire la decesul, survenit la data de 2 octombrie, al angajatei laboratorului, deşi a precizat că, deocamdată, cauza morţii nu a fost confirmată oficial. Se aşteaptă să se stabilească dacă ciuma pneumonică a fost cauza decesului. Lindmeier a precizat că laboratorul „studiază agenţi patogeni periculoşi, inclusiv ciuma, într-o regiune din Siberia unde aceasta apare în mod natural la animalele sălbatice”.

Reprezentantul OMS a adăugat că autorităţile ruse au identificat toate persoanele care au intrat în contact cu victima, precizând că acestea sunt monitorizate şi că, deocamdată, nu au prezentat simptome.

„Pe baza informaţiilor neoficiale disponibile, riscul pentru sănătatea publică a populaţiei generale pare redus”, a subliniat Lindmeier.

Guvernul Statelor Unite a emis duminică, 4 octombrie, o alertă cu privire la acest caz, la care Kremlinul a răspuns a doua zi cu un apel la calm şi la luarea în considerare exclusiv a informaţiilor furnizate de serviciul rus pentru protecţia consumatorilor. Acesta a dat asigurări că este vorba de o „pneumonie cu o etiologie necunoscută”. Potrivit media ruse, autorităţile au carantinat mai multe spitale din Irkutsk, inclusiv un centru pediatric, din cauza suspiciunilor de ciumă pneumonică, informaţie neconfirmată de OMS.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

 

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 10:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
30 Oct. 2026, 10:05 // Slider //  Cătălina Boico

Imagini inedite cu Regele Charles al III-lea! Monarhul britanic a fost surprins dansând în cadrul unei parade tradiționale Junkanoo, organizate în Bahamas. Acesta a fost întâmpinat cu urale și aplauze, iar prestația sa i-a adus chiar și titlul neoficial de „rege al dansului”, scrie Observatornews.ro.

„În numele guvernului și al poporului din Bahamas, este o onoare deosebită și un privilegiu profund pentru mine să vă ofer acest bun venit special, domnule”, a declarat Dame Cynthia Pratt, guvernator general al Bahamas.

Prins în atmosfera de carnaval, Charles al III-lea a lăsat deoparte protocolul regal și le-a demonstrat localnicilor că știe să țină ritmul. Acesta s-a alăturat unei fanfare și a dansat alături de participanții la paradă, stârnind entuziasmul celor prezenți.

De asemenea, monarhul a primit două instrumente muzicale tradiționale, în culorile drapelului Bahamasului, pe care le-a folosit în timpul paradei.

Vizita are loc în contextul în care localnicii speră ca evenimentul să aducă beneficii economice comunității. Totodată, aceștia așteaptă scuze și despăgubiri pentru consecințele celor aproximativ 400 de ani de comerț transatlantic cu sclavi.

„Este corect să recunoaștem marile suferințe și nedreptăți din trecut pe aceste insule și dincolo de ele, chiar dacă ne bucurăm de succesele prezentului și construim noi oportunități pentru viitor”, a afirmat Regele Charles, monarhul Marii Britanii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!