Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

OPINIE: Primarul Parisului ia exemplu de la primarul Moscovei? Acuzat că promovează agresiunea în Caucaz

07 Sept. 2023, 16:07
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
07 Sept. 2023, 16:07 // În Lume //  Realitatea.md

Primarul Parisului Anne Hidalgo este acuzată că, acționând similar politicienilor ruși care anterior i-au ajutat pe radicalii separatiști din Crimeea să anexeze peninsula, ar promova interesele separatiștilor pro-ruși din Karabakh. Opinia este expusă de politologul ucrainean Igor Chalenko, preşedintele Centrului de Analize şi Strategii din Kiev.

Expertul consideră că, în timp ce Moscova desfăşoară războiul în Ucraina, unii politicieni francezi susțin deschis marionetele pro-Kremlin în Caucazul de Sud.

Radicalii de la Moscova şi Erevan

Conform analizei publicate de Chalenko, începând cu anul 2020, Anne Hidalgo s-a implicat activ în politica externă, fiind vizat inclusiv Caucazul de Sud. Primarul de Paris este acuzat că în august 2023 a alocat fonduri pentru a sprijini enclava separatistă armeană din Karabakh.

Chalenko scrie că Hidalgo călătorește frecvent în regiune și la Erevan, având întrevederi regulate cu administraţia separatistă din Karabkh, susţinută de Kremlin.

Mai mult, în materialul publicat de Chalenko se arată că Hidalgo ar expedia scrisori ministrului francez de Externe, solicitând recunoașterea așa-numite Republici Artsakh – nume dat Karabakhului de către susținătorii separatiștilor din enclavă. În opinia analistului, nici măcar Armeni, împreună cu Federația Rusă, nu întreprinde acțiuni atât de radicale, susținând administrația autoproclamată din regiune.

Presa ucraineană informează că „Putin folosește marionetele separatiste armene din Karabakh, la fel cum a făcut cu oseții și abhazii din Georgia și cu susținătorii lumii ruse din Crimeea și Donbas”. Acest fapt ar permite „Moscovei să mențin prezența militară în Caucazul de Sud, în Osetia de Sud sau în regiunile de est ale Moldovei, controlate de ruși.”

„În pofida acestor fapte evidente, disponibile public, care demonstrează utilizarea teritoriului separatist din Azerbaidjan de către regimul Putin ca ancoră pentru politica sa în Caucaz, primarul Parisului nu se lasă și solicită autorităților franceze să construiască un aeroport în Karabakh, regiune controlată de păpușii Kremlinului. Cere președintelui Emmanuel Macron să prezinte o rezoluție privind intervenția militară internațională în Karabakh spre discuție Consiliului de Securitate al ONU”, notează Chalenko.

Exemplul primarului rus

Activitatea Annei Hidalgo, referitoare la Karabakh, regiun aflată la peste 4500 de kilometri de Paris unde își desfășoară activitatea, seamănî cu acțiunile fostului primar al Moscovei, Iuri Lujkov, susține Chalenko. Fostul edil a susținut separatiștii din Crimeea cu puțin timp înainte de anexate. Conform analistului ucrainean, din 2002 până în 2014, primarul capitalei ruse efectua acțiuni similare celor pe care le întreprinde actualmente primarul de Paris: vizita Crimeea, avea întâlniri cu radicalii locali, care voiau separare de Ucraina, le acorda ajutor financiar și făcea declarații care promovau separatismul.

„Acțiunile lui Lujkov au devenit impuls important în ocuparea de către Kremlin a peninsulei ucrainene în februarie-martie 2014. Ciudat că activitatea lui Anne Hidalgo, care pare să întreprindă acțiunile de pregătire înaintea agresiunii, este percepută de mulți din Occident drept „luptă pentru autodeterminare” a unei enclave separatiste”, scrie Chalenko.

În opinia cercetătorului ucrainean, dacă urmărim contextul paralelor istorice, putem ajunge la concluzia că unii politicieni francezi se comportă similar omologilor ruși, diferența fiind doar că fostul primar de Moscova susținea cu aproximativ 10 ani în urmă separatiștii din Crimeea, iar actualul primar de Paris susține separatiștii din Karabks.

Martie 2022. Iuri Lujkov: „Crimeea este o regiune specială a Rusiei”

Iunie 2022. Anne Hidalgo, după întrevederea cu liderul enclavei separatiste din Karabakh, Arayik Harutyunyan: „Parisul a făcut apel la Guvernul francez și a cerut recunoaștere a independenței Republicii Artsakh.

În februarie 2007, Lujkov a declarat în timpul unei vizita în Crimeea afirma: „Nu cedăm Sevastopolul”. În aprilie 2022 Hidalgo, în timpul unei adresări către susținătorii armeni ai separatiștilor spunea: „lupta voastră este lupta noastră”.

În iunie 2008, primarul de Moscova afirma că „Rusia va decide cui aparține Sevaastopolul în interesul dreptului său de stat”. În decembrie 2022, primarul capitalei franceze, după întrevederea cu Harutyunyan oferea asigurări că „Parisul va fi mereu alături de Artsakh și oamenii săi, apărând dreptul la autodeterminare…”.

În iulie 2010, Lujkov susținea că „Rusia nu trebuie să abandoneze Sevastopolul și Crimeea vreodată”. În ianuarie 2023, după ce pensinsula a fost anexată de Rusia și după un an de la debutul războiului din Ucraina, Hidalgo insista „Artsakh trebuie recunoscut”.

„Solicitările insistente ale Annei Hidalgo de a „recunoaște Artsakh” par cu atât mai surprinzătoare, cu cât nici Armenia nu îi recunoaște independența. La sfârșitul lunii decembrie 2022, primarul Parisului, fără a ține cont de suveranitatea Azerbaidjanului, recunoscută de toate statele ONU, a îndemnat Franța să reconstruiască aeroportul din centrul enclavei separatiste din Karabakh”, scrie Chalenko.

Activitatea Annei Hidalgo la Paris

Cât Anna Hidalgo se preocupă de enclava separatistă din Karabakh, departe de Paris, mass-media și societatea civilă franceză îi critică activitatea în capitala franceză.

Publicația franceză 20 Minutes scrie că „activitatea Annei Hidalgo este în mod obiectiv foarte proastă. Este necesar doar să privim starea dezastruoasă a finanțelor în Paris, calitate a vieții scăzută și rate de poluare în continuă creștere”.

Revista locală Valeurs actuelles susține că „Anne Hidalgo este primarul care va distruge Parisul”. În opinia jurnaliștilor, „Primăria Parisului, care de la lună la lună se transformă într-o uriașă agenție de comunicare, pentru a-și ascunde mai bine teribila inacțiune, nu mai poate ține în taină incompetența liderului ei. Va rămâne fără îndoială în istoria capitalei drept cel care a distrus unul dintre cele mai frumoase orașe din lume”.

„Povestea Annei Hidalgo în calitate de primar al Parisului este despre irosirea banilor publici și lipsa de respect pentru contribuabili”, conform Institut de Recherches Economiques et Fiscales.

Le Figaro, una dintre cele mai populare publicații franceze, notează că „poluarea mediului, murdăria, prețurile mari, lipsa de siguranță, ambuteiajele, cartierile-ghetorui și vandalizarea spațiilor publice au devenit obstacol pentru viața normală, dar pe primarul de Paris nu-l deranjează aceste lucruri”.

În martie 2023, jurnaliștii Le Figaro informau că „după cinci ani de tăcere, primarul Parisului a dezvăluit suma unora dintre achizițiile sale, finanțate din banii pe care îi primește pentru cheltuieli de protocol. În 2017, aproape jumătate din suma anuală plătită a fost cheltuită pe haine de ale brandurilor celebre”.

Sloganul unei mișcări care condamnă degradarea patrimoniului cultural și social, lansată pe Twitter împotriva primarului, este #SaccageParis (tr. red. Jefuirea Parisului)

Igor Chalenko, politolog ucrainean, liderul Centrului de Analiză și Strategii din Kiev

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:29 // Slider //  Daniela Baranovschi

Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

„Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă, prin datarea lavei, că rata de erupție a scăzut mult de 2 miliarde de ani încoace, deși cele mai recente erupții au o vechime de câteva zeci de milioane de ani”, a explicat Daniel Mege de la Centrul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei Poloneze de Științe, cercetător la Universitatea Berna din Elveția și autorul principal al unui studiu publicat joi în revista Sciences Advances. Ar fi oare Marte, așadar, pe cale „să adoarmă” din punct de vedere vulcanic?

Pentru a afla mai multe informații, o echipă internațională, condusă de Alexander Trokhimovskiy de la Institutul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei de Științe din Rusia, a contribuit la apropierea ‘observațiilor geologice de observațiile atmosferice’, a subliniat Daniel Mege, scrie Agerpres.

Clorură de hidrogen

Pentru a răspunde acestor întrebări, oamenii ar trebui să călătorească pe Marte și să se apropie de Alba Mons. Pe suprafața din jurul acestui vulcan gigantic, al cărui crater are o circumferință de 1.600 de kilometri, au fost reperate fisuri ce datează din urmă cu 1 milion de ani – un interval infim prin prisma timpului geologic.

În același timp, la doi kilometri deasupra acestor fisuri, în atmosfera marțiană, sonda spațială Trace Gas Orbiter (TGO) din misiunea ExoMars a Agenției Spațiale Europene (ESA) a măsurat concentrația clorurii de hidrogen, un gaz de origine vulcanică.

În atmosfera marțiană, prezența acestui gaz variază în funcție de anotimp: concentrația atinge nivelul maxim în timpul iernii din emisfera nordică, apoi dispare aproape complet în timpul verii – un fenomen cauzat, cel mai probabil, de ciclurile prafului și ale apei de pe „Planeta Roșie”.

Însă oamenii de știință au detectat o excepție de la acest tipar: concentrații mari de clorură de hidrogen au fost măsurate și la începutul verii, deasupra unor fisuri vulcanice de pe pantele vulcanului Alba Mons.

„Colegii noștri care se ocupă de studierea atmosferei nu reușeau să explice această concentrație prin modelele chimice”, a dezvăluit Daniel Mege.

Acest specialist în geologie și planetologie s-a folosit atunci de „intuiția sa de geolog”.

Pe Terra, atunci când sunt analizate cele mai abundente gaze dintr-un vulcan activ, sulful este primul descoperit, abia apoi urmează clorura de hidrogen, în cantități mai mici. „Însă acest raport se inversează în perioadele de repaus ale vulcanilor”, a subliniat Daniel Mege.

„Mai știm, de asemenea, grație meteoriților marțieni căzuți pe Terra, că magma marțiană este de patru ori mai bogată în clorură decât magma terestră”, a adăugat el.

Încă din acest stadiu al cercetărilor, o concluzie se impune: cercetătorii tocmai au detectat un semnal al vulcanismului latent.

„Marte nu este o planetă moartă din punct de vedere geologic în profunzimile sale, ci se află pur și simplu în stare de somn”, a rezumat ESA într-un comunicat.

Circulație hidrotermală

Această concluzie deschide noi perspective legate de apariția vieții pe Marte, o chestiune care preocupă comunitatea științifică de multă vreme.

Atmosfera planetei Marte este extrem de ostilă vieții terestre, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât și a radiațiilor ridicate. Însă situația ar putea fi diferită sub scoarța marțiană.

„Atunci când ai un sistem magmatic, există o circulație hidrotermală care se declanșează. Este vorba despre apa caldă din adâncime, vapori care urcă prin fisuri până la suprafață. De altfel, într-un astfel de cadru noi credem că viața a apărut pe Terra. Avantajul acestor sisteme hidrotermale este că poți avea condiții de temperatură, de presiune, care sunt stabile în timp și independente de ceea ce se petrece în atmosferă. Or, scoarța marțiană și scoarța terestră au aproape aceeași compoziție, același tip de roci. A fost nevoie de doar câteva milioane de ani pentru ca viața să apară pe Terra, putem să ne imaginăm că același lucru s-ar putea întâmpla și pe Marte”, a sugerat Daniel Mege.

„Marea întrebare de acum înainte este următoarea: oare această viață a putut să se dezvolte și să se mențină pe termen lung, chiar până în zilele noastre? Răspunsul, așa cum se întâmplă adeseori, va veni odată cu trecerea timpului”, a concluzionat autorul principal al studiului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!